Soliştii unor trupe rock în vogă, în concert live

Soliştii unor trupe rock în vogă, în concert live
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Dan Byron și Doru Trăscău vor cânta live, astăzi, 10 septembrie, de la ora 20,00, la Daily Pub, în avanpremiera Festivalului ”Danube Rock Sounds”. Va fi un concert deosebit, în format de duo acustic.

Soliștii vocali de la formațiile byron, respectiv, The Mono Jacks se vor prezenta publicului doar cu vocea și chitara. Vom depăna amintiri și vom asculta împreună cu ei melodii cunoscute din repertoriile amândurora, într-o interpretare de la suflet la suflet. Evenimentul este prezentat de Festivalul ”Danube Rock Sounds”, ce va avea loc la Galați, în perioada 17-19 septembrie, pe Plaja ”Dunărea” și care va reuni nume importante din rockul autohton, precum Cargo, Alternosfera, Subcarpați, Coma, byron, Robin and the Backstabbers. La concertul din Daily Pub se vor putea achiziționa, de asemenea, bilete cu preț redus la Festivalul ”Danube Rock Sounds”.

Intrarea la concertul Dan Byron vs Doru Trăscău este liberă, în limita locurilor disponibile.

Citit 1254 ori Ultima modificare Vineri, 10 Septembrie 2021 01:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.