Spectacol special pentru tineri, cu Adrian Nour

Spectacol special pentru tineri, cu Adrian Nour
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Joi, 18 noiembrie, de la ora 19,00, Teatrul "Gulliver" prezintă "Pasărea măiastră", un spectacol special pentru tineri, care să îi reprezinte și în care să se regăsească. Un spectacol actual, în ton cu tendințele moderne, ce combină în mod inedit elemente de dans contemporan, cu teatru de animație, cu efecte speciale și inserții comice desăvârșite.

Impresionând prin originalitatea machiajului, extravaganța costumelor, fantezia coregrafiei, spectacolul dezvăluie un univers complex, pus în evidență prin secvențele de dans și comic debordant, într-o atmosferă care fascinează și surprinde. Pornind de la filonul mitologic românesc, montarea retranscrie povestea fermecatei creaturi mistice într-un registru nou, modern, depășind astfel limitele de vârstă, spațiu și timp.

"Pasărea măiastră" se distinge drept una dintre cele mai impresionante piese din repertoriul Teatrului "Gulliver" și se bucură în prezent de participarea extraordinară a lui Adrian Nour, care completează admirabil noua distribuție a spectacolului.

Abordarea regizorală a lui Ștefan Lupu, completată de scenografia Andei Pop, creează o experiență artistică unică, evidențiată de muzica originală a lui Mihai Dobre și impresionantele efecte speciale realizate de Hybrid Lab.

Totodată, strălucirea poveștii și vivacitatea scenică sunt formidabil ilustrate prin pasiunea și entuziasmul echipei artistice a Teatrului "Gulliver", compusă din: Adi Nour, Adina Ariton, Elena Anghel, Ciprian Brașoveanu, Andrei Ciugulea, Gina Geru, Elena Marin, Nicoleta Miru, Ramona Păuc, Eduard Șișu, Valeria Taban, Cosmin Cosma.

Citit 2215 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 Noiembrie 2021 21:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.