Spectacole care ne pun pe gânduri, la Teatrul Dramatic. PROGRAM

Spectacole care ne pun pe gânduri, la Teatrul Dramatic. PROGRAM
Scenă din "Fat Pig"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri, 6 mai, la ora 19,00, la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”, este programat spectacolul de comedie amară "Fat pig", regizat de Laura Moldovan, pe textul unui dramaturg american contemporan, Neil LaBute. Interzis publicului sub 14 ani din cauza limbajului licenţios, "Fat pig" e o melodramă bine jucată şi fără exagerări de dragul vulgarului. O comedie crudă, dar comedie, la care se râde şi se suferă copios, alături de actorii: Oana Mogoş - care reuşeşte un recital convingător şi emoţionant, Ciprian Braşoveanu - cu fineţe şi sensibilitate de-a dreptul feminină, Flavia Călin şi Vlad Volf - cu perfecţiunea neiertătoare a adaptaţilor la lumea meschină a "gulerelor albe".

Sâmbătă, 7 mai, de la aceeaşi oră, se va juca "Vânzătorii ambulanţi", de Murray Schisgal, în regia lui Ciprian Brașoveanu, spectacol care vorbește despre puterea distrugătoare a mirajului, atunci când ne mințim pe noi înșine. "În planul doi al poveștii stă, de fapt, ideea acestui text: păstrați speranța! La fel fac și personajele noastre. Își spun partea lor de poveste cu umor, sensibilitate și, mai ales, cu sinceritate", declară Mona Sandu, secretar literar al teatrului.

Duminică, 8 mai, tot de la 19,00, mergem "... în ţara minunilor" cu actorii de la Dramatic, un spectacol în regia lui Adrian Iclenzan. "... în țara minunilor" este un microunivers populat în exclusivitate de adepți ai diverselor teorii ale conspirației aflate în circulație. Personaje care în viața de zi cu zi ni se par amuzante, excentrice sau de-a dreptul nebune, dar pe care nu le considerăm a fi o amenințare reală, deoarece se "diluează" în marea masă a populației, se adună aici și preschimbă tărâmul conviețuirii pașnice într-un loc gălăgios și periculos.

Citit 723 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Mai 2022 14:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.