Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul proiectului „CITIM!”, miercuri, 18 martie, de la ora 19.00, cu ediția cu numărul 20.
Evenimentul va avea loc la „Teatru pe Țeavă” și propune un spectacol-lectură după textul „Musical”, semnat de Tudor Neacșu. Lectura va fi susținută de actorii Vlad Volf și Flavia Călin.
Spectacolul este propus de scriitorul Andrei Velea și se înscrie în misiunea teatrului de a aduce în prim-plan autori gălățeni. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Creatorilor de Ficțiune, Cenaclul „Noduri și Semne” și revista „Ficțiunea”.
Intrarea este gratuită, organizatorii invitând publicul la lectură și dialog pe teme relevante.
Proiectul „CITIM!” reunește spectacole-lectură desfășurate sub deviza „Citim orice, oricând, oriunde, gratuit pentru public și pentru noi înșine”, având atât un scop educațional, cât și unul comunitar.

