Anca Spânu

Anca Spânu

Sănătatea, un Goliat cu picioare de lut

Miercuri, 14 Aprilie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Trei pacienţi au murit în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen a TIR-ului de Terapie Intensivă de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală. Cauzele nu se cunosc încă, va urma, evident, o anchetă. Scenariul vă sună cunoscut, aşa e?Anchete am avut şi după tragedia de la Colectiv, care a dus la moartea a 64 de persoane, şi după cea de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, unde 10 pacienţi au murit arşi în chinuri groaznice. Scandalul provocat de evacuarea, în miez de noap ...

În Duminica Sfintei Cruci, ajutoare pentru nevoiaşi

Vineri, 09 Aprilie 2021 07:30 | Publicat în SOCIETATE
Ca în fiecare an, în Duminica Sfintei Cruci, în multe parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos, preoţii şi membrii organismelor parohiale, sprijiniţi de tineri voluntari, au organizat, după Sfânta Liturghie, o serie de activităţi social-filantropice. Au fost oferite daruri semenilor noştri din instituţii de ocrotire socială, dar şi vârstnicilor singuri, familiilor cu mulţi copii şi bolnavilor aflaţi în casele lor, în suferinţă şi în diverse lipsuri.Potrivit părintelui ...

Parohiile, în sprijinul vârstnicilor, mamelor şi copiilor. Caritate în Arhiepiscopia „Dunării de Jos”

Sâmbătă, 03 Aprilie 2021 07:00 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul activităţilor misionare şi social-filantropice desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea ÎPS Casian, vineri, 2 aprilie 2021, Centrul eparhial şi nouă parohii din Galaţi au oferit daruri bătrânilor din cadrul ”Fundaţiei de sprijin a vârstnicilor“, precum şi mamelor şi copiilor aflaţi în grija ”Centrului de recuperare pentru victimele violenţei în familie” din cadrul Fundaţiei ”Familia” din Galaţi. Astfel, după cum am aflat de la ...

Aglomeraţie în autobuz la prima oră a zilei

Joi, 01 Aprilie 2021 00:04 | Publicat în SOCIETATE
În condiţiile în care, de astăzi, Transurb va opera, în urma hotărârii adoptate ieri de Consiliul local, modificări de trasee, reclamaţiile pe adresa companiei de transport şi a Primăriei continuă să sosească la redacţie. Ieri ne-a scris o cititoare, Georgiana P., despre situaţia creată pe unul dintre cele mai aglomerate trasee, 28. "Traseul 28 este emblematic pentru respectul lu' domn' primar pentru contribuabilii care l-au votat....observ că face sondaje pe facebook doar pen ...

Coronavirusul continuă să facă victime. 175 de persoane şi-au pierdut viaţa în 24 de ore (BILANȚ NAȚIONAL)

Marți, 30 Martie 2021 20:35 | Publicat în SĂNĂTATE
Până marți, 30 martie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 946.647 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 845.357 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.204 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării paciențilo ...

Degeaba avem, dacă ne batem joc!

Miercuri, 31 Martie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Două chestiuni, aparent total separate, în realitate, în directă corelație, m-au preocupat zilele acestea, ambele fiind o directă consecință a modului în care unii dintre noi își bat joc de ceea ce au. Pe de o parte, protestele anti-mască și anti-măsuri de limitare a răspândirii infectării cu coronavirus. Sunt total de acord cu dreptul oamenilor de a protesta împotriva a ceea ce ei consideră măsuri abuzive. Dar să stai îngrămădit între alte sute de oameni, fără masc ...

În ce lume (mai) trăim?

Luni, 22 Martie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Îi înţeleg pe românii care nu mai vor să se uite, să asculte sau să citească ştirile. Îi inţeleg că nu mai pot şi nu mai vor să afle câţi oameni au mai murit, câţi s-au mai îmbolnăvit, informaţii contradictorii şi uneori confuze despre vaccinare şi calităţile vaccinurilor. Este greu, foarte greu să discernem printre sutele, miile de informaţii care ne cotropesc zilnic, în toate formele şi variantele, făcând misiunea filtrului aproape imposibilă. Din păcate, noi, ...

COVID-19 Bilanț național: Peste 4.200 de noi cazuri şi 76 de decese în 24 de ore

Duminică, 21 Martie 2021 21:50 | Publicat în SĂNĂTATE
Până duminică, 21 martie 2021, pe teritoriul României au fost confirmate 897.115 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 806.200 de pacienți au fost declarați vindecați.  În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.267 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până luni, 22 martie 2021, 22.208 persoane diagno ...

Alpinismul nu este recomandat în Măcin

Sâmbătă, 13 Martie 2021 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Munţii Măcinului din judeţul Tulcea îi atrag pe alpinişti, în ciuda faptului că cel mai înalt punct al acestora atinge doar 467 de metri, în Vârful Ţuţuiatu, însă directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului, Viorel Roşca, atrage atenţia că alpinismul nu este un sport adecvat pentru această rezervaţie. "I-am atras atenţia unui alpinist asupra unei plante pe care a pus piciorul. Mi-a spus că va creşte din nou, dar planta aceea a crescut pe o rocă în de ...

Cine nivelează resturile unui bar

Sâmbătă, 13 Martie 2021 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Am primit pe adresa redacției un mesaj de la Marian Mocanu, un cititor din cartierul Micro 39A, care se declară mulțumit că, din cauza pandemiei, câteva baruri din zona în care locuiește au dispărut. Printre ele și unul care a fost efectiv demolat, dar care a lăsat urme. "Fundaţia barului Libelula nu a fost curăţată, spaţiul acela ar putea fi amenajat pentru suplimentarea parcării cu încă patru sau cinci locuri. Ce mult ar conta!", ne scrie dl Mocanu. De asemenea, Clubul de Ş ...
Pagina 83 din 164