Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

A plouat cu premii şi menţiuni la olimpiadele de arte

Miercuri, 04 Mai 2022 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii de la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" au obţinut anul acesta o serie de premii importante la diferitele specializări, unii dintre elevii gălăţeni reuşind să urce chiar pe prima treaptă a podiumului. Astfel, la Olimpiada Natională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, la secţiunea Arte plastice: David Dobre, elev în clasa a XI-a, a fost recompensat cu Premiul I la Grafică, profesor coordonator fiind Cornel Corcăcel. Tot Premiul I a fost acordat şi elevei de la c ...

Secretele unui ceai minune, studiate de masteranzii de la Universitatea "Dunărea de Jos"

Miercuri, 04 Mai 2022 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Kombucha este o băutură, un soi de ceai, care se obţine prin fermentaţie, ce se consumă de peste 2000 de ani în China, iar în Statele Unite ale Americii a fost lansată o adevărată modă, existând chiar şi o asociaţie destinată acestei băuturi. În comerţ circulă şi diverse produse sub acest nume, însă masteranzii de la Facultatea de Ştiinţa Alimentelor din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" au făcut studii prin care au descoperit cum se poate păstra această băutur ...

Cine sunt directorii şi adjuncţii şcolilor, după a doua rundă de concurs

Marți, 03 Mai 2022 10:15 | Publicat în EDUCAŢIE
22 de directori primi şi 15 adjuncţi şi-au adjudecat funcţiile pe 18 aprilie, după cea de-a doua etapă a concursurilor pentru ocuparea posturilor de manageri în şcoli. După prima sesiune, desfăşurată anul trecut, erau ocupate prin concurs 105 posturi de directori şi 34 de directori-adjuncţi. După cele două sesiuni de concurs au rămas libere 38 de funcții de director și 15 de director adjunct, care vor fi ocupate prin detașare în interesul învățământului, până la org ...

Bani mai mulţi pentru elevii olimpici

Luni, 02 Mai 2022 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Cuantumul pentru premiile elevilor olimpici va fi mărit, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență ce a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Astfel, elevii care obțin premiul I la olimpiadele naționale vor primi câte 1.000 de lei. Suma alocată pentru premiul al II-lea este de 700 de lei.Ministrul Educației a declarat că s-a luat această decizie deoarece actualele premii sunt derizorii în raport cu performanța copiilor: "Un alt lucru pe care Ministerul E ...

Dosarele la Titularizare 2022 se pot depune online

Luni, 02 Mai 2022 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Candidații care participă la concursul național de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare județene de către Ministerul Educației. Amintim că înscrierile încep pe 9 mai și țin până pe 17 mai, conform calendarului oficial.Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2022 are loc în data de 13 iulie 2022. Rezultatele iniţiale se vor afişa pe 19 iulie, iar cele de după contestaţii, pe 1 august.Pentru con ...

Numărul copiilor ucraineni înscrişi la şcolile gălăţene s-a triplat

Marți, 03 Mai 2022 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă la începutul lunii martie, când abia apăruse ordinul care permitea elevilor ucraineni să participe la cursuri în România, erau depuse la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi doar şapte cereri din partea părinţilor, acum numărul acestora s-a triplat. Inspectoarea generală Gina Brînzan ne-a spus că sunt 21 de copii din Ucraina înscrişi ca audienţi la cursurile unor unităţi de învăţământ din Galaţi, fie la grădiniţă, fie la clasele primare. Copiii respectivi sunt ...

Premii şi menţiuni la Naţionala de Biologie

Marți, 03 Mai 2022 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
La Olimpiada Națională de Biologie, elevii gălățeni au câştigat o Mențiune şi un Premiu Special. Astfel, Iustina Vatafu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național "Al. I. Cuza", pregătită de profesoara Mihaela Ciapă, a fost răsplătită cu o Menţiune din partea Ministerului Educaţiei. De asemenea, Bianca Andreea Bălan, elevă la Colegiul Național "Vasile Alecsandri", la clasa profesoarei Daniela Samoilă, a câştigat un Premiu Special, la clasa a XI-a. ...

Premii la olimpiadele de Geografie, Limba română și Religie

Luni, 02 Mai 2022 00:01 | Publicat în EDUCAŢIE
Sezonul olimpiadelor continuă, pentru gălățeni, cu rezultate bune și foarte bune anul acesta. Numeroasele distincții obținute în acest an de elevii noștri s-au îmbogățit cu premii și la Limba și literatura română, Geografie și Religie. Tuturor premianților, părinților și profesorilor lor, felicitările noastre. Lotul gălăţean de Geografie, pe locul al treilea la nivel naţional Lotul județean participant la Olimpiada Națională de Geografie s-a clasat pe locul al III- ...

Elevii revin în bănci după vacanţa de primăvară

Luni, 02 Mai 2022 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii și copiii de grădiniță revin de luni, 2 mai, la cursuri, potrivit structurii anului școlar 2021-2022. Aceștia au intrat în vacanța de primăvară pe data de 15 aprilie, pentru o durată de două săptămâni și o zi. Semestrul al doilea mai are şase săptămâni de cursuri. Pentru elevii care nu sunt în ani terminali şcoala se încheie pe 10 iunie. Elevii din anii terminali care au examene încheie cursurile mai devreme. Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redus ...

Proiect universitar gălăţean, lăudat în Parlamentul european

Vineri, 29 Aprilie 2022 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați este prima universitate din România care prezintă un proiect în Parlamentul European. Este vorba despre Proiectul "REXDAN", în valoare de 20 milioane de euro, care a fost prezentat în Parlamentul European, într-o audiență deosebită. Rectorul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, alături de Jean-Eric Paquet, director general de la DG Research and Inovation, au prezidat întâlnirea la care, ...
Pagina 5 din 794