* Sentimente. "Toate se fac în ziua de azi! Poate fi oricum: brunetă, roșcată, blondă, cum vrei tu. O singură calitate ar trebui să îndeplinească: să mă aleagă în fiecare zi. Asta e cel mai important, pentru mine cel puțin!", explica profund Cătălin Bordea lecția pe care a învățat-o în 2023, când, potrivit Antenei Stars, "și-a pierdut femeia iubită care s-a aruncat în brațele celui mai bun prieteni de-ai săi". Acum, între noi fie vorba, dacă nu ar fi deschis larg br ...
FOTBAL. Luni, 15 ianuarie, s-a încheiat vacanța competițională a echipelor din Liga a III-a de fotbal, acestea intrând într-o nouă fază - cea a pregătirilor pentru partea a doua a sezonului 2023/2024. Pentru ambele echipe gălățene din acest eșalon, luni a fost ziua primului antrenament. Atât Sporting Liești (locul 3 în Seria a II-a), cât și Unirea Braniștea (locul 5) au demarat antrenamentele la Galați. Brăniștenii au programat și un cantonament de zece zile la Vatra Dor ...
United și-a respectat blazonul și a reușit să se impună în deplasarea cu Mausoleul Mărășești, în primul meci oficial din 2024. Scorul a fost 4-2 pentru gălățeni, cu Alan, Crăciun, Crișan și Cojocaru drept marcatori ai celor patru reușite. Cu acest succes, United a ajuns la 37 de puncte în clasamentul Ligii I de futsal, după 13 partide, fiind în continuare fără înfrângere în campionat. Următorul meci este programat duminică, 21 ianuarie, de la ora 17.00, cu FK Odorhei ...
Oțelul a terminat duminică stagiul de pregătire centralizată de la Vatra Dornei. După 5-0 cu Șoimii Gura Humorului (Liga a IV-a), gruparea gălățeană a avut parte de un meci amical și în ultima zi de cantonament: 1-1 cu FC Botoșani (locul 16 în Liga I). Unicul gol al partidei din partea gălățenilor a fost reușit de portughezul Maciel, unul dintre cei mai activi jucători ai lui Dorinel Munteanu și la exercițiile extrem de dificile din punct de vedere fizic. Gălățenii au î ...
Un tânăr de 22 de ani, din județul Galați, are probleme cu legea după ce a fost depistat la volanul unui ansamblu rutier pentru care ar fi avut nevoie de o categorie specială. Șoferul a fost tras pe dreapta la Măstăcani, de un echipaj al Poliției de Frontieră care a vrut să îi verifice documentele. Permisul prezentat de tânăr avea, într-adevăr, specificate categoriile AM, B1, B, dar nu și categoria BE, necesară conducerii ansamblului format din autoturism și remorcă. În mom ...
Contract semnat pentru încă zece tramvaie „Autentic” de la Astra Arad
Luni, 15 Ianuarie 2024 12:33 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Încă zece tramvaie de la Astra Arad vor ajunge la Galaţi, după cele opt aflate pe trasee”, anunțam în ediția din 28 decembrie 2023 a ziarului „Viața liberă”. Iată, contractul pentru achiziția lor tocmai a fost semnat, a anunțat luni, pe 15 ianuarie 2024, Primăria Galați.
Este vorba despre zece tramvaie noi, model „Autentic”, fabricate în România, similare celor opt aflate deja în circulație în Galați.
„Noile tramvaie cu un design modern au lungimea de 18 metr ...
Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 s-a produs luni, 15 ianuarie 2024, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). Conform INFP, seismul a avut loc la ora 11:01, la adâncimea de 80 de kilometri.
La ora 11.35, a avut loc o replică de 3,3, la adâncimea de 85 de kilometri.
În aceeași zonă, duminică seară s-a produs un seism cu magnitudinea 3,3, la o adâncime de 108,5 kilometri. ...
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi pe străzi cu efective sporite şi astăzi, 16 ianuarie. Astfel, echipajele rutiere se vor afla în următoarele zone, cu ochii pe staționările neregulamentare și pe pietonii care traversează prin locuri nepermise: strada Basarabiei/ strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian; bulevardul George Coșbuc, între str. Brăilei și bd. Marea Unire; strada Domnească, între str. Brăilei și st ...
Iulică Bulai și Ziua Agriculturii Naționale
Marți, 16 Ianuarie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În buna tradiție a acestei rubrici de a-și cinsti eroii și valorile neamului, azi, cu ocazia Revelionului Ospătarilor lirici care îl apreciază sincer pe Mihai Eminescu, evocăm demersul admirabil al îndrăgitului iubitor de cai și țară Iulian Bulai. Pe 15 ianuarie 2021, parlamentarul userist Iulică a scris, pe feisbuc, aceste cuvinte memorabile:"Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi:- ar fi semnat pentru “Fără penali în funcții publice”.- ar fi eliminat pensiile speciale.- ar ...
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția personală "Câmp deschis", de Mihaela Brumar.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Salonul de Iarnă" al filialei gălățene a Uniunii Artiştilor Plastici din România.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110 ani de la naştere", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Mold ...