Compania Navrom Bac anunță că vineri, 7 iulie, între orele 8:00 și 11:00, se execută manevrele de mutare a pasarelelor pe poziția „ape mici”, punctele de traversare de pe malurile din Galați și localitatea I.C. Brătianu din județul Tulcea.
Operațiunea a fost efectuată deja la Isaccea, la punctul de traversare spre Ucraina, și a durat o oră.
Mutarea pasarelelor la Galați și I.C. Brătianu pe poziția „ape mici” vine la numai 3 zile după ce, marți, Navrom Bac anunțase că, din cauza scăderii accentuate a cotelor Dunării, nu mai poate asigura traversarea cu bacul a fluviului pentru autocare, trailere, platforme, vehicule agabaritice cu garda joasă.
Joi, 6 iulie, cota apelor Dunării la Galați era de 321 cm, în scădere cu 18 cm față de ziua precedentă.
Rămâne neschimbată, cel puțin deocamdată, situația că, de la 1 iulie, traversarea Dunării cu bacul pe la Galați nu mai este posibilă pe timp de noapte, nici măcar în regim de cursă specială sau pentru urgențe.