Cod galben de furtuni, apoi trei zile de caniculă

Cod galben de furtuni, apoi trei zile de caniculă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Potrivit ANM, în Carpații Orientali și de Curbură, în sudul Moldovei, nordul Munteniei și în Dobrogea, astăzi, 3 iulie, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată, până la ora 21, fiind emis și un cod galben în acest sens. Instabilitatea se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55-60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 litri/mp și izolat de peste 40 litri/mp.

De marți, 4 iulie, disconfortul termic va fi în creștere în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă, marți, pe arii restrânse în Lunca Dunării și în Bărăgan, iar miercuri și joi (5 și 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, arată ANM.

Citit 1302 ori Ultima modificare Marți, 04 Iulie 2023 05:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.