De vineri, 12 iunie, 60 de trenuri ale CFR Călători vor circula potrivit programului estival de transport „Trenurile Soarelui”, rezervat călătoriilor spre și dinspre litoralul Mării Negre. Gălățenii vor putea beneficia de două perechi de trenuri directe cu Litoralul, din Gara CFR Galați și, respectiv, din Barboși. Trenul direct IR 1970 Galați - Constanța va pleca din Galați la ora 5.26 și va ajunge la Constanța la 9.13. Spre celelalte stațiuni de pe Litoral vor fi disponi ...
Siguranța călătorilor și prevenirea faptelor antisociale au fost două evenimente care au stat la baza unei ample acțiuni de prevenire desfășurată de mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Marţi, 9 iunie, Biroul Județean de Poliție Transporturi Galați a desfășurat o acțiune în sistem integrat, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, de la Compartimentul de Prevenire și Analiză a Criminalității și Compartime ...
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA și Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați informează că, în perioada 11-19 iunie, se prelungește executarea lucrărilor de întreținere a infrastructurii feroviare - detensionare și sudură aluminotermică - pe firele I și II de circulație, între H.M. C.F. Ulmeni și stația CFR Buzău, pe Magistrala 500 București Nord - Vicșani, fără scoaterea liniei de contact de sub tensiune. Lucrările sunt executate în regie proprie ...

Trenurile circulă normal între Hanu Conachi și Independența

Duminică, 07 Iunie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
De vineri, 5 iunie, de la ora 21:13, circulația feroviară pe distanța Hanu Conachi - Independența s-a reluat în condiții normale de trafic, cu tracțiune electrică, pe firul I, informează Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Așa cum „Viața liberă” a scris, de miercuri, 3 iunie, din cauza deranjamentelor produse de ploile torențiale la linia de contact și la patru stâlpi de susținere a acesteia, traficul feroviar s-a desfășurat doar cu tracțiune Diesel. „Echipele de ...

Trenuri Galați - Suceava, anulate temporar

Joi, 04 Iunie 2026 15:26 | Publicat în Regional
Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Galați a anunțat suspendarea temporară, în perioada 4-6 iunie, a trenurilor IR 11076 și IR 11078 pe relația Suceava - Galați și retur. Măsura a fost decisă pentru a se permite efectuarea lucrărilor la infrastructura feroviară dintre Hanu Conachi și Independența, afectată de ploile căzute recent în zonă. „În urma verificărilor efectuate în teren pe linia 704, între HM Hanu Conachi și HM Independența, s-a constatat că stâlpii de ...
Circulația feroviară între Hanu Conachi și Independența, pe raza Regionalei CF Galați, se desfășura, miercuri dimineață, cu tracțiune Diesel, numai pe firul I, firul II fiind închis pentru lucrări, informează CFR SA. „În urma verificărilor efectuate în teren, s-a constatat că patru stâlpi ai liniei de contact sunt înclinați spre exteriorul căii, iar geometria liniei de contact este dereglată, ca urmare a ploilor torențiale înregistrate în zonă. Pentru siguranța cir ...
CFR Călători a anunțat că, în perioada 12/13 iunie - 6/7 septembrie 2026, va intra în circulație noul program special de transport estival „Trenurile Soarelui”, dedicat călătoriilor spre litoralul Mării Negre. Galațiul va beneficia de două astfel de trenuri, pe toată durata programului. Unul din „Trenurile Soarelui” va fi, ca de obicei, de noapte, iar celălalt va circula ziua, dar numai pe ruta Galați - Constanța. Trenul direct IR 1970 Galați - Constanța va pleca din ...
Afectată grav de inundațiile masive din septembrie 2024, linia de cale ferată Galați - Bârlad a intrat în reparații un an și jumătate mai târziu, în martie 2026. La jumătatea lunii mai, s-au făcut reparații în proporție de circa o treime. „Pe linia Galați - Bârlad, stadiul este de aproximativ 35%. Au fost executate lucrări de decolmatare a liniei, în puncte, între Chiraftei și Fârțănești, pe 1.680 m, refacerea terasamentului și a suprastructurii, între Fârțăneș ...
Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Galați pregătește, în această perioadă, darea în folosință a singurei linii feroviare electrificate în România după 1989. Începerea circulației cu tracțiune electrică pe linia Doaga - Tecuci - Barboși este posibilă grație celui mai recent proiect finalizat la nivelul Regionalei CF Galați, cel al substației de tracțiune de la Hanu Conachi. „Proiectul de electrificare a tronsonului Galați - Barboși - Tecuci - Doaga - Mărășești ...
CFR SA și Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Galați, prin Secția de Întreținere Linii L1 Galați, informează că lucrările de întreținere feroviară la trecerea la nivel cu calea ferată de la km CF 286+880, situată pe DJ 255 (drum care asigură accesul din DN 25 către localitățile Izvoarele - Slobozia Conachi - Pechea), au fost suspendate din motive tehnice. Se anulează astfel închiderea circulației rutiere programate inițial pe 6 mai. În consecință, circulația autove ...
Pagina 1 din 10