Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Doina Roman, "Prea mulţi zei pentru un deşert", Editura Paralela 45, Piteşti, 2017


Andrew M. Greeley, un mai puţin cunoscut scriitor şi preot romano-catolic, într-o introducere la "Cămaşa lui Hristos" de Douglas Lloyd, recunoştea că romanul acela a fost primul său roman citit şi că "Era pentru prima dată în viaţă când experimentam forţa unui narator priceput în a crea o lume proprie şi personaje proprii care îmi subjugau atenţia şi îmi antrenau întreaga fiinţă. Iată, îmi spuneam, aşa lucrează un adevărat povestitor şi de aceea citesc oamenii romane".

După ani şi ani, putem şi noi afirma, de fapt reafirma, după trilogia "Pragului", că prin acest nou roman, "Prea mulţi zei pentru un deşert", Doina Roman este una dintre cele mai originale creatoare de "lumi"… romaneşti, unde S.F.-ul şi "fantazia" se simt ca E.T.-ul într-un film de Spielberg, ca să nu spunem ca peştele în apă, sau precum drăguţa caracatiţă Kitty, de găsit în carte, putând şi noi afirma că, da, din "vina" unor scriitori precum Doina Roman se va mai citi roman şi în viitor (Alexei Panshin scria că "tot ceea ce acum poartă numele de S.F. va fi marea literatură a viitorului"). Despre componenta S.F. şi fantasy a literaturii "normale" a viitorului am mai spus şi altădată că nu se va putea fără: până şi un neo-tradiţionalist ca Evgheni Vodolzakin, în "Laur", dovedeşte asta, lăsând câteva peturi prin Rusia medievală… Ca să nu mai spunem de Tudor Ganea, Mircea Cărtărescu, aparent Ioana Pârvulescu, nu în "Inocenţii", Yann Martel, David Mitchell, ca să nu ne întoarcem tocmai la Borges şi Casares!

Dar de ce am început… cu o referire la "Cămaşa lui Hristos"? Fără a dezvălui prea multe despre tot ceea ce încheagă noua carte a scriitoarei, putem spune că avem de-a face şi aici cu o… cămaşă misterioasă, ale cărei ţesături vor susţine parţial şi intriga cărţii!

Avem şi aici un prunc… misterios, dar originea sa este… cât se poate de umană, chiar dacă mama purtătoare este o femeie lerană, adică o fiinţă ivorie seducător de frumoasă (puteţi să vă gândiţi la fiinţele din "Avatar", dar la mai puţin… albastru!), din neamul leranilor, născuţi din încrucişarea dintre oameni şi glotani, aceştia din urmă fiind una dintre speciile extraterestre care populează universul… imaginaţiei debordante a scriitoarei: "specie inteligentă cu o biologie şi o genetică destul de apropiate de cele umane, aflată în conflict cu certesienii. Posedă cel mai puternic sistem imunitar din universul cunoscut, fiind capabili să vindece un individ din orice specie folosind o tehnică de trecere asemănătoare dializei prin care purifică orice organism complex. Organele lor sunt semimobile." (p.259 - după cum aflăm din "Dicţionarul Deşertului", alipit textului propriu-zis)… Oricum, tehnica aceea poate fi utilizată de două ori într-o viaţă, parcă…

Despre "certesieni" sau "certani", la momentul potrivit, când va veni vorba despre componenta… religioasă a lumii "doinaromane", poate ducându-te cu gândul şi la "Dune"! Dar mă ia citatul pe dinainte, încântător (din punctul de vedere al satisfacerii… dezlegării unor enigme posibile ale universului plurivers!): "Încă de la stadiile iniţiale, certesienii au descoperit călătoria interplanetară prin spori, care, după desprinderea de Certesia, îşi construiesc nave din praful şi gazele cosmice; acestea capătă aparenţa unor comete. De-a lungul eonilor, conştiinţele de volvox/grup certesiene au dezvoltat o teologie sui-generis care a devenit o teleologie ce le motivează expansiunea şi intrarea în contact cu alte fiinţe din Univers: având drept model Amoeba Unică, primordială, certesienii se simt îndrituiţi ca, modificând biologia, chimia şi, de fapt, întreaga realitate fizică a lumilor pe care ajung, să convertească (în limba lor, a converti este un concept similar cu a digera) la Unime." (p.258)

Ei, în această carte nu va fi vorba despre… un prim contact, ci despre ceea ce se întâmplă într-o societate… despre care aş îndrăzni să spun că este deosebit de complexă: "Fâşia Pământului de Sud e plină de"… lerani, care "nu sunt bine văzuţi nici de glotanii care i-au părăsit în faţă, nici de oameni. Sunt doar unelte bune de muncă, neglijaţi, lăsaţi să se descurce singuri, de multe ori sacrificaţi cu bună ştiinţă. Sunt priviţi ca o primejdie fiindcă ar putea înlocui rasa umană şi, în acelaşi timp, ca o specie slabă; ar fi o ruşine să fie consideraţi urmaşii glotanilor. Consiliul nu-i recunoaşte şi nici un leran n-a ajuns până acum pe Glotaria. (…) Oamenii… au venit la noi doar când nu i-au mai avut pe Croitorii Universului, care i-au apărat mii de ani. (…) Cămaşa este a lor. - E făcută de Croitorii Ioani, ziditorii Fâşiei. (…) Cheile sunt Cămaşa şi Ultimul Purtător… N-o să putem să ne tăiem toţi capetele să o împiedicăm pe Alteea să renască unde va vrea. Când se va împerechea încă cu un Croitor al Universului, va trebui să plecăm cu toţii, aşa cum au făcut şi alte civilizaţii." (p.83-84)

Alteea deja este o altă cheie a urmăririi acţiunii, o super-woman într-un fel, un prototip derivat din femeile-ciupercă, stadii iniţiale ale unei arme bioinformaţionale, cu care se pot avea fantezii, ca şi cu femeile de lut (ecou al soldaţilor de lut „made in china” antică! Ochii oblici ai unora sunt dovada memetică!), care „sunt rezultatul „trecerii indivizilor speciei umane, vii sau morţi, prin purgatoriul biotehnologic subteran din zona controlată de certesieni. Produsele finale sunt asemănătoare golemilor din mitologia ebraică, dar cu diferenţa că au caracteristicile fizice ale sexului feminin. Civilizaţiile aflate în contact cu fragmentul de omenire de după migraţia Ioanilor, dar şi oamenii înşişi folosesc Femeile-de Lut ca sclavi" sau pentru păstrarea liniştii publice…

Stilul Doinei Roman este unul… existenţialist-strugaţkian (la prima prezentare a unei cărţi a domniei sale o numeam sora bună a fraţilor sovietici!), sobrietatea fiind uneori îmblânzită de un umor la fel de fantastic ca şi imaginaţia sa! Un stil care re-confirmă entuziasmul (receptării) "Pragurilor"…

"Existenţialist" deoarece ridică probleme grave ale omenirii din toate timpurile, "strugaţkian" deoarece abordează S.F.-ul dintr-o perspectivă a firescului, fiinţa (aproape) simplă devenind erou-eroină, chiar dacă intră în contact cu alte fiinţe, tuşând ontologic supranaturalul…

În cazul nostru, un profesor destul de obscur de universitate, suplinitor parcă, expert în ştiinţe precum Câmpia Câmpurilor Alternative ori căutând iubirea perfectă sau specializarea în Economia Fracturată, Maximus Sardis, este acuzat de „reţinerea şi lipsirea de libertate a Alteei de către inculpat", judecându-se… "dispariţia Alteei, Femeia-Ciupercă, aceea care a intrat fără voia ei în Capcana temporală AA512, împinsă de inculpatul…" cu care se deschide de fapt prologul cărţii, acesta fiind încarcerat într-o încăpere dintr-o închisoare cu totul şi cu totul specială, torturat (vorba vine, şi) de un vis care revine şi revine…

De fapt şi de fantastic, aşa şi începe cartea, când Maximus se trezeşte, în celula sa mai mult decât inovatoare, repetând: "Aş fi vrut să fiu cu tine!"

În aproape altă ordine de idei, la urma urmei, este visul oricărei cărţi: să fie cu cititorul ei! Pentru o la fel de fantastică eternitate! Şi mântuire…

Citit 420 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2018 11:50

Lasă un comentariu