(pentru Lilica şi Claudiu Isac, cititori de bătaie lungă)
Singurătate - geam de monastire -
prin tine-şi trece timpul puritatea
dinspre trecut sau din închipuire.
Plătim, pe rând, cu naşterea şi moartea.
A fost plecare? Şi va fi oprire?
Se află cineva care să ştie?
N-a fost şi nu va fi vreo îndoială:
nici vie moartă şi nici moarte vie.
Atâtea chipuri: linişte pe targă,
în flori de câmp, în piatră, în altare…
Cu ochii stinşi, dar fără să se-ntoarcă,
ajunge iar în punctul de plecare.
Şi iar îmi traversează carotida
şi ud cu sânge linii de sosire…
O, eli, eli…unde-i piramida,
singurătate - geam de monastire?!
