* Sâmbătă seară, în cadrul proiectului „Anotimpuri Culturale Studenţeşti”, Casa de Cultură a Studenţilor i-a găzduit pe Nicu Alifantis & ZAN * Un super concert, cu public pe măsură *
Decembrie poate să-şi adune liniştit forţele ca să ne ningă un pic, exact înainte de Crăciun. L-a descântat, sâmbătă, Nicu Alifantis, într-un super concert cu ZAN – adică Relu Biţulescu (tobe), Virgil Popescu (chitară bas), Răzvan Mirică (chitară), Sorin Voinea (clape) – în faţa unui public dornic de frumos.
Frumosul acela care porneşte din inimă, trecând prin vocile şi talentul artiştilor, pentru a ajunge tot în inimă, rezonând cu amintiri mai vesele sau mai triste, cu dorinţe încă nemărturisite, cu iubiri neîmpărtăşite sau împlinite, rotunde ca un măr.
Alifantis a fost aşa cum e el tot timpul, impecabil, un profesionist desăvârşit, la fel ca fiecare dintre prietenii din ZAN, aşa cum îi prezintă, invariabil, cu orice prilej. De altfel, complicitatea aceea magică, una care se naşte doar în urma multor concerte şi a multor ore de înregistrare în studio, s-a făcut simţită din plin sâmbătă.
Iar piesele bardului brăilean, chiar şi cele mai vechi, pe care credeam că le-am auzit în toate formele posibile, s-au reinventat măiastru, surprinzându-ne.
Că toată lumea din sală s-a simţit extraordinar, nu e de mirare, cum altfel poţi fi când primeşti un dar de preţ, din suflet şi pentru suflet?
Dar s-a simţit extraordinar şi artistul, şi o ştim nu numai fiindcă ne-a spus (mulţumindu-le, pentru invitaţie, prietenilor săi, Dinu Gându şi Cristian Mortu, fostul şi, respectiv, actualul director al Casei de Cultură a Studenţilor), ci şi fiindcă, aşa cum o face mereu când se simte bine, ne-a cântat splendidul său cântec de leagăn în armâneşte, dar şi un cântec de Crăciun, o evocare sensibilă a Ajunurilor de demult, când puneam cu toţii mai puţin preţ pe valoarea în lei a cadourilor, dar mult mai mult pe semnificaţia sărbătorii în sine.
Când am ieşit din sală, după un bis încheiat cu „Decembre”, ne aşteptam, cu toţii, să ningă...
Foto: Elena Bujor
