Spectacole pe săturate la Zilele Teatrului Studenţesc

Spectacole pe săturate la Zilele Teatrului Studenţesc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mulţi dintre studenţii care au jucat în aceste trei zile par să aibă un viitor asigurat în privinţa dotării cu talent, iar regia majorităţii spectacolelor a adus un suflu vioi. Am aşezat spectacolele pe care le-am putut vedea într-o ordine afectivă, lăsându-i puţin mai jos, pentru că suntem gazde, pe studenţii gălăţeni…

Rinocerii suntem/am fost noi

A cincea montare a piesei „Rinocerii” de Ionesco în regia Cătălinei Buzoianu a fost mult aplaudată, într-o producţie a Catedrei UNESCO – ITI. 

Jucată impecabil (ce-i drept, rolul principal, Berenger, a fost jucat de  un lector universitar, alt rol fiind interpretat de şefa de promoţie de anul trecut, de la Galaţi), piesa a adus secvenţe de comic fizic, invocând absurdul de tip Chaplin, în „Timpuri noi” şi momente de coregrafie remarcabilă.

În cadrul atelierului, regizoarea i-a provocat pe studenţii prezenţi în sala Studio să mediteze pe marginea ideii de „rinocerizare”, fie ea politică (nazistă, comunistă, inchizitorială), fie culturală, în vremuri de manelizare a societăţii.

Prea tineri să fie rinocerizaţi de ideologii trecute, tinerii au purtat cu regizoarea dialoguri de-a dreptul filosofice.

Crimă şi aplauze

Superbă montarea după romanul „Crimă şi pedeapsă”, de Dostoievski, în spiritul rusesc care l-ar face gelos pe un regizor de la Moscova sau Sankt Petersbug, dar şi în psihologia acestei epoci nenorocite prin care trecem, plină de mizerie şi cu puţine speranţe.

Concentrare, patos fără exagerare, lacrimi adevărate în ochii interpretei Soniei. Un Marmeladev impresionant, un Raskolnikov transfigurat, un anchetator cu fineţuri ascunzând duritatea.

Joc în jurul unei mese lungi (şi pe masă!), în sala Studio a Teatrului Dramatic, arhiplină. Producţie UNATEC Bucureşti, în regia  lui Andrei Narcis Grosu.

Stele cu nume

Mai ales după ce am văzut-o recent jucată de actori profesionişti, nu mă aşteptam la mare emoţie la vizionarea piesei „Steaua fără nume”, de  Mihail Sebastian. M-am înşelat! Iar publicul a aplaudat puternic, chiar în timpul jocului, nu numai la sfârşit!

Studenţii de la Departamentul de teatru al Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi s-au mai rodat jucând piesa, într-o montare care lasă lucrurile să curgă fără grabă, totul se înlănţuie firesc în regia conf. univ. dr. Mircea Gheorghiu, de la UNATEC Bucureşti.

Un profesor Miroiu convingător pe rol, o Monă foarte bună, mai ales în partea a doua a spectacolului, un Grig „adevărat”. 

Cea mai interesantă propunere: o domnişoară Cucu în care se mai vede încă o Monă pietrificată, un personaj jucat fără tuşe grosiere, fără comic răutăcios, mult mai aproape probabil de ce şi-ar fi dorit autorul.

O echipă cu joc convingător, una dintre „stelele”  cele mai strălucitoare ale festivalului.

Carnaval pe scaune

Interesantă ideea jocului fără decor în „D’ale carnavalului”, de Caragiale, în regia prof. Alexandru Jitea. Studenţii de la UNATEC Bucureşti schimbau scaunele, schimbau uneori poziţia acestora, pentru a sugera schimbarea decorului.

Actorii care „nu erau” în scenă stăteau cuminţi pe scaunele lor – un procedeu ingenios de a scoate comic în plus, faţă de comicul de situaţie şi cel de limbaj. Buni, în primul rând  Pampon, Didina  şi Catindatul.

Măşti şi cam atât

Simpluţă montarea cu „Povestea nesimţită a lui Irod Împărat”, o schiţă inedită semnată de George Călinescu, pusă în scenă de Universitatea de Artă „George Enescu” Iaşi, regia conf. univ. dr. Anca Doina Ciobotaru. Un fel de teatru de păpuşi, toţi actorii purtând măşti de inspiraţie populară.

Căzuţi la datorie

Emoţie mare sâmbătă: „Un bărbat şi mai multe femei”, de Leonnid Zorin,  pregătit de studenţii anului doi de la Galaţi nu s-a putut juca. Tânărul actor a fost internat înainte de spectacol la spital, ajungând chiar la urgenţă.

Comedia s-a transformat în dramă, şi organizatori, şi studenţi, fiind foarte încordaţi, una dintre studente a avut în aceeaşi seară o cădere de calciu, ambulanţa care a venit fiind, din păcate, una reală, nu una de teatru.

Teatrul înseamnă emoţie, sacrificiu, de-a lungul vremurilor mulţi actori, printre care şi Moliere, au murit chiar pe scenă!

Comentarii foto:

1 - Studenţii gălăţeni, foarte buni în „Steaua fără nume”

2 - Flamenco, mariachi şi altele în spectacolul Ivonnei Ramos Hernandez, din Mexic, la Catedra UNESCO

3 - „Crimă şi pedeapsă” – un spectacol superb

4 - „Rinocerii”, între amuzament şi teroare

Citit 585 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.