Am primit de la gălăţeanca Ruxandra Badea, proaspăt nominalizată la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului, o scrisoare deschisă către preşedintele UNITER, Ion Caramitru, în care tânăra creatoare observă nişte aspecte care ni se par corecte şi… perpetue. Iată textul, publicat aproape în întregime:
„În data de 19 aprilie 2010 am urmărit cu mare interes Gala UNITER. (…) Am aşteptat cu nerăbdare să primesc invitaţia de a participa la Gala UNITER la fel ca şi ceilalţi nominalizaţi din rândul actorilor, regizorilor, scenografilor ş.a.m.d.
Însă invitaţia nu a venit. Aşa cum nu a venit nici telefonul sau scrisoarea care ar fi trebuit să-i înştiinţeze pe cei patru dramaturgi care au fost aleşi pentru Selecţia Finală.
Studioul în care a avut loc Gala UNITER a fost extrem de mic, însă trei locuri sigur s-ar fi găsit cu puţină bunăvoinţă.
De atunci, câteva întrebări îmi stăruie în minte:
· De ce există această diferenţiere între artişti scenici şi dramaturgi?
· De ce există această decizie voită de a uita şi ignora dramaturgii – aşa cum a remarcat şi domnul Radu Macrinici în discursul de acceptare a premiului?
· De ce nu există mai mult respect pentru aceşti oameni care au ales să creeze? Şi dacă nu respect, de ce nu măcar amabilitate?
Domnule Caramitru, poate reuşiţi dumneavoastră să răspundeţi la aceste întrebări, pentru că eu nu am reuşit să găsesc un răspuns.
În cultura românească se vorbeşte adesea de «marii artişti ai scenei româneşti». Însă teatrul nu este numai scena. Teatrul este o simbioză între dramaturg, regizor, actori, scenografi…
Fiecare verigă are importanţa sa, iar importanţa dramaturgului este de a da impulsul iniţial.
UNITER se mândreşte a susţine principiul libertăţii de creaţie, de aceea ţin să vă reamintesc că a crea înseamnă a transforma «nimicul» în «ceva».
În acest întreg proces de interacţiune, piesa de teatru este singurul act pur de creaţie. Tot ce urmează este adaos de imaginaţie şi interpretare.
Piesa câştigătoare a concursului «Cea mai buna piesă românească a anului 2009» – «Jack lunetistu» de Radu Macrinici – a primit drept premiu promisiunea de editare şi publicare a textului la Editura Unitext.
Dar ce înseamnă aceasta editare şi publicare pentru o piesă de teatru? Scopul teatrului – aşa cum a fost el stabilit în Grecia antică, unde îşi are originile – este de a fi jucat.
Pentru o piesă de teatru litera scrisă înseamnă moarte prematură. Singura ei şansă la viaţă este reprezentaţia scenică.
Acestea fiind spuse despre situaţia actuală a dramaturgului, vă rog domnule, Ion Caramitru, să aveţi amabilitatea de a-mi răspunde la încă două întrebări legate de poziţia pe care UNITER a ales să o adopte:
· De ce organizaţia pe care o conduceţi încurajează această discrepanţă care tinde spre discirminare între artiştii scenici (actori, regizori, scenografi) şi dramaturgi?
· De ce această prestigioasă Uniune Teatrală care se mândreşte a avea la bază principiul libertăţii de creaţie nu încurajează sub nici o formă actul de creaţie al dramaturgilor români ?
Înainte de a nega existenţa teatrului român contemporan, trebuie să ne amintim că România este totuşi ţara lui Ionescu şi a lui Vişniec.
Acel 1 la sută inspiraţie este responsabilitatea dramaturgului, dar cele 99 de procente de transpiraţie ar trebui să fie responsabilitatea teatrului ca instituţie şi a celorlalţi «creatori din domeniul teatrului».
Poate astfel, împreună, vom săvârşi un act de geniu. Poate astfel teatrul romanesc se va remarca din nou pe plan mondial prin excelenţă şi inovaţie artistică”.
Cu respect, Ruxandra A. Badea
