Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" POEM de OCARĂ [certificat de contra/stare]

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

de ce stai aşa buzău?/ parcă te-a pălit bacăul!
ori ţi s-a urât cu bine?/ hai, senină-te la faţă
c-a trecut viaţa la vale/ de când hăul şi pârăul,
moartea-i la un milimetru/ - bucură-te, nătăfleaţă!

de ce stai aşa de acru/ la figură şi la vorbă?
hai, azvârle cătrăneala!/ eşti urât ca ăla-n lemne!
du-te şi deschide uşa!/ tu nu vezi că face semne?
cântă-i de primire, cântă-ţi/ bucuria la teorbă!

de ce stai ca blegul? pune/ mintenaş de cafeluţă,
pune în chesea dulceaţă/ - ea-i mireasa generală -
ea e singura salvare,/ costă doar o părăluţă -
hai, invit-o, să nu plece,/ că ea-i ultima scofală!

ce lumină ai pe faţă!/ parcă eşti scos din cutie!
nu ai grijă pentru mâine/ - nu ai of şi nu ai vai -
zi mersi şi bogdaproste,/ ai uitat orice tulai! 
vezi ce bună-i şi ce bine-i?/ te invidiez, bădie!

Citit 4125 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.