31 august - Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului

31 august - Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua de 31 august ne ţine în atmosfera plină de sfinţenie a celor două mari sărbători închinate Maicii Domnului, în această zi Sfinţii Părinţi rânduind să se facă amintirea Punerii în raclă a Brâului Maicii Domnului.

Cel care a considerat necesar acest gest este Împăratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, care scoţând cinstitul Brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei din Ierusalim - unde se spune că era păstrat cu cinstite de o femeie fecioară - l-a adus în Constantinopol.

Dând cinste acestui obiect de îmbrăcăminte purtat de  Maica Domnului, Arcadie l-a pus într-o sfântă raclă.

După vreo 410 ani, un alt împărat - Leon cel Înţelept - a deschis acea Sfântă Raclă  pentru soţia sa Zoe, posedată de duh necurat, căreia i se spusese în vis că se va face bine, dacă se va atinge de cinstitul brâu.

Brâul, purtător de har, a fost sărutat de Împărat şi întinzându-l peste împărăteasă prin mâna Patriarhului din acea vreme, boala s-a îndepărtat din trupul împărătesei. 

Şi noi avem la Catedrala Arhiepiscopală a Galaţilor o părticică din Brâul Maicii Domnului şi pentru vindecare ne trebuie multă credinţă şi multă dragoste de Dumnezeu şi de semeni.

Citit 900 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.