Grădiniţa cu Program Prelungit "Motanul încălţat" i-a invitat pe actorii Teatrului Dramatic "Fani Tardini" la o frumoasă provocare, de Ziua Naţională a Lecturii, sărbătorită pe 15 februarie. Prin urmare, opt actori, cu opt poveşti, au încântat peste 150 de copii cu aventuri din paginile cărţilor.
Actorii Svetlana Friptu, Florin Vlad Sebastian Vasiliu, Oana Preda, Ana-Maria Ciucanu, Aureliu Bâtcă, Mihaela Gorea Lecca, Dan Căpățână și Carmen Albu au declarat, după întâlnirea cu copiii, că ei chiar au avut emoţii, pentru că ştiau că piticii sunt cel mai minunat public, dar şi cel mai greu de mulţumit, pentru că la vârsta lor sunt foarte sinceri şi au o sensibilitate proaspătă care nu se lasă păcălită cu una, cu două.
"N-am mai avut ocazia să citesc pentru copii de grădiniţă, dar aş veni oricând de acum încolo. M-au încărcat cu o energie aşa de frumoasă! Dar au fost şi ca o provocare. Sunt deştepţi copiii! Sunt sensibili şi sinceri. M-a întrebat unul cum reuşesc să îmi modelez vocea ca să intru în pielea personajelor. Iniţial, m-am blocat, apoi am încercat să-i explic pe înţelesul lui cum fac şi cum ar putea face şi el la fel. A fost mulţumit de răspuns", ne-a dezvăluit, după repriza de citit, Ana-Maria Ciucanu.
Copiii chiar au fost un public minunat şi s-au bucurat de oaspeţi, cum numai ei ştiu să o facă. Pe Svetlana Friptu era cât pe ce s-o dărâme cu entuziasmul lor, când i-a chemat să facă o fotografie cu ea. Oana Preda nu mai avea braţe ca să-i ridice pe toţi câţi au vrut să o mângâie şi să o iubească, Mihaela Gorea Lecca a dansat cu ei, Carmen Albu şi Dan Căpăţână au recunoscut că s-au distrat pe cinste, iar Aureliu Bâtcă, după ce s-a jucat cu piticii, făcând tumbe şi tăvăleli pe covor, după ce au încheiat povestea, a ieşit ca un rege, cu o coroană lucrată din pălmuţele grădiniţarilor.
Şi pe feţele copiilor, educatoarelor şi actorilor s-a putut citi că a fost chiar o zi de sărbătoare. Iniţiatoarea proiectului, directoarea grădiniţei, Mirela Teodora Badiu, ne-a mărturisit: "I-am invitat, pentru că actorii sunt maeştri ai cuvintelor rostite, iar întâlnirea cu aceşti copii minunaţi va fi pentru ei o experienţă inedită. Ştiam că va fi mai mult decât o lectură, că se vor încărca şi unii, şi alţii cu emoţie, pentru că actorii vor putea transmite mult mai expresiv istoriile din cărţi. A fost o experienţă altfel şi pentru noi, educatoarele, pentru că nu auzim aşa de des poveşti spuse atât de frumos".