Teatru fără de moarte la „Fani Tardini”

Teatru fără de moarte la „Fani Tardini”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Recenta premieră de la Dramatic ne-a dovedit că foamea de experiment a tinerei echipe nu a fost încă domolită.

„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cunoscutul text al lui Petre Ispirescu, a fost aproape… dramatizat de către Radu Horghidan - excelent neo-existențialismul acestuia, în cheie post-modernistă, dar și, evident, fantasy, cu asimilarea baladescului popular, cu tot cu repetițiile care dau și o anume muzicalitate!

„Aproape”, deoarece textul nu ține doar de dramaturgie, fiind și eseu filosofic, și proză, dar și poezie de cea mai bună calitate, acesta stând la baza unei montări considerate, totuși, pe site-ul Teatrului, sau pe afiș, drept „creație colectivă”. Caseta tehnică este aceasta: „Distribuție: Vlad Ajder, Elena Anghel, Ciprian Brașoveanu, Petronela Buda, Ștefan Forir, Oana Mogoș, Ionuț Moldoveanu. Scenariu dramatic: Creație colectivă realizată de echipa artistică a proiectului. Text de: Radu Horghidan. Regia artistică: Adi Iclenzan. Scenografia: Adrian Matei și Adi Iclenzan. Regia tehnică: Vasile Dănilă. Asistent dramaturgie: Lavinia Eiler. Video-design: Tudor Neacșu.”

Actorii, cei șapte magnifici care au primit indicații să fie, cel puțin în primele două acte (din patru), mai degrabă cititori-povestitori (Adi Iclenzan declară undeva că s-a mizat „pe prima formă de teatru care a existat pe pământ, cea în care un om spunea o poveste unui alt om.” ) accentuându-se Forța Cuvântului, cu tot ceea ce presupune primordialitatea sa. Desigur, nu se pune accent pe factorul religios, este în primul rând o piesă vitalistă, care însă se raportează la teama de Moarte. Rezultă un… teatru înainte de teatru sau unul de după (moartea) teatru(ului)! Un teatru care tot învie, va tot învia, scene de înviere fiind aclamate la un moment dat!

Spectatorii sunt invitați să fie mai mult ca niciodată și ei actori (chiar și numai cu imaginația!), chiar Spațiul (interiorul teatrului, cu scaunele sale roșii, subliniere ionesciană!) să devină co-partener, post-umanist dându-se și tehnologiei rolul ei: proiecții, microfoane, aparate de luat vederi, înregistrări ( video-design Tudor Neacșu, „chietros”, dar și cu miez și alte dimensiuni), reflectoare: orbirea sau trezirea spectatorilor (din somnul conștiinței) fiind de impact maxim!

Pentru spectatorul comod nu va fi o experiență facilă! În ultimă instanță este o experiență de neratat, demonstrație a faptului că Dorul poate învinge Totul, că uneori, tragic, omul vrea mai mult decât poate… duce, că vrea să exprime inexprimabilul, ceea ce nu poate exista, poate chiar să vrea, să dorească imposibilitatea, că, poate, Nebunia poate fi fundamentală condiției umane, dorințele definindu-ne. Moartea ne poate înnebuni, dar Iubirea (și de teatru) ne poate salva! În final vor conta oamenii care își vor redescoperi umanitatea din ei la sfârșit, măcar la partea cu aplauzele, mai exact… copilăria! Ceea ce ne aduce aminte de vorbele lui Brâncuși: „când nu mai suntem copii, suntem deja morţi!”

Citit 956 ori Ultima modificare Luni, 13 Martie 2023 11:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.