Singurătatea, o opţiune doar pentru cei cu ochii închişi

Singurătatea, o opţiune doar pentru cei cu ochii închişi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unul dintre cei mai apreciaţi scriitori francezi contemporani, Michel Houellebecq, ne sfătuieşte să nu ne temem de fericire, pe motiv că aceasta oricum nu există. „Cartierul latin”, piesa jucată sâmbătă dimineaţa de Teatrul „B.P. Haşdeu” din Cahul, în penultima zi a Festivalului Naţional de Comedie, vrea să ne convingă de contrariul afirmaţiei de mai sus.

Un profesor de istorie antică (Oleg Mereoara) este vecin cu o femeie (Rodica Zbarciog Ciobanu) hotărâtă să-şi pună capăt zilelor, după ce a ajuns la 36 de ani fără a avea pe nimeni. Dacă ea nu este dispusă să-şi accepte propriul destin, profesorul pare împăcat de mult cu singurătatea sa.

Elementul care declanşează suita din ce în ce mai alertă de situaţii comice este o inundaţie pornită din baia femeii, care ameninţă să distrugă documentele şi arhivele profesorului. Treptat, cei doi se apropie din ce în ce mai mult, chiar dacă el este de o reticenţă exasperantă chiar şi dacă avem în vedere standardele unui călugăr cistercian. În ultimul act, după ce relaţia pare a duce într-un punct mort, are loc conştientizarea reciprocă a iubirii care se înfiripase între ei. Totul se termină cu scena unei familii fericite, în aşteptarea tripleţilor.

Un plus al comediei, pe lângă cel dat de talentul actorilor, a fost şi interacţiunea cu specatatorii. Fie că s-a ferit de pernele care zburau prin sală sau că a gustat din chiftelele rămase în urma unei cine romantice, publicul a părut deosebit de entuziasmat.

Intervenţia regizorului Emil Gaju asupra textului s-a făcut şi ea simţită, prin aluziile acide la adresa câştigătoarei din urmă cu doi ani a Nobelului pentru literatură, Herta Müller.

Ca impresie de final, publicul a ovaţionat prestaţia mai mult decât convingătoare a actorilor basarabeni. Totuşi, atât spectatorii cât şi juriul au părăsit sala cu o mică dilemă: de ce un spectacol atât de reuşit a fost programat pentru dimineaţă? 

Citit 791 ori Ultima modificare Duminică, 09 Octombrie 2011 12:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.