Umor cu greutate la Festivalul de Comedie

Umor cu greutate la Festivalul de Comedie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„XXL – Grasă ca porcu’” semnată de Neil Labute, a fost piesa reprezentată de Teatrul „George Ciprian” din Buzău care, sâmbătă seara, a adus zâmbetul pe buzele publicului gălăţean. Regizorul, Cristi Juncu, a reuşit cu succes să reprezinte modul de gândire meschin al oamenilor şi faptul că aspectul fizic al persoanei de lângă noi e mai important decât sentimentele. 

Doi oameni diferiţi

Începutul piesei surprinde momentul în care Helen (Raluca Vermesan) o bibliotecară grăsuţă şi Tom (Tudor Istodor), „un tip mişto, cu succes la femei”, se cunosc. Aceştia realizează că, pe cât sunt de diferiţi, pe atât de bine se simt împreună şi stabilesc o nouă întâlnire.

Pentru a face mai bine înţelese locaţiile şi momentele acţiunii, piesa este împărţită în cinci scene, care alternează momentele petrecute de Tom cu Helen şi cele de la birou, locul de muncă al acestuia.

O relaţie neobişnuită

Tom este fericit în preajma lui Helen, şi se îndrăgosteşte pe zi ce trece deşi, în mod obişnuit nu ar ieşi cu o fată ca ea. Ştie ce vor spune prietenii şi colegii, aşa că alege să păstreze secretul care, nu după mult timp, este descoperit.

Atât Carter (Vlad Zamfirescu), prietenul şi colegul lui, cât şi Jeannie (Irina Velcescu), fosta prietenă, nu înţeleg de ce are o relaţie cu o fată grasă. „Ai făcut ceva rău în viaţă şi plăteşti acum?” – este acesta întrebat. De fapt, nici Tom nu ştie de ce se simte atras de Helen. E suficient că sunt fericiţi împreună. 

Reputaţia, pe primul loc

Comicul savuros, dar pe de o parte şi trist, este întreţinut de Helen şi de Carter, ambii fiind simpatizaţi de public. Influenţa prietenului lui, care e de părere că cei doi îndrăgostiţi sunt diferiţi din toate punctele de vedere, alături de vorbele şi glumele celorlalţi colegi, îl fac pe Tom să se gândească mai bine şi să renunţe la relaţia cu Helen. Despărţirea tristă dintre cei doi marchează finalul piesei. 

 

Citit 3431 ori Ultima modificare Duminică, 09 Octombrie 2011 15:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.