Plin de farmec, energie, bucurie, prospețime și inspirație, cucerind, deopotrivă, pe cei mari sau mici – așa cum este firesc pentru un teatru de familie – „Gulliver” tocmai a sărbătorit o vârstă venerabilă. 72 de ani!
După cum mărturisește instituția de cultură, 1 octombrie este data la care a luat ființă primul teatru din Galați, „Gulliver”, care avea să devină, în scurt timp, unul dintre cele mai importante din țară.
Fostul Teatru de Păpuși, devenit Teatru pentru Copii și Tineret, surprinde publicul cu producții care cuceresc prin complexitate, prin unicitatea conceptului regizoral, ineditul abordării scenice, precum și prin cumulul impresionant de elemente de scenografie, mișcare și tehnici de joc, dar mai ales prin mesaj și modelele educaționale transmise.
La împlinirea a 72 de ani de activitate, Teatrul ”Gulliver” transmite "La mulți ani!" tuturor celor care au fost și sunt parte din istoria și devenirea lui.