Încă de când a început acest nou sezon „X Factor” v-am spus: „Galațiul va face spectacol!”. Și nu v-am amăgit! Iar duminică, 9 martie 2025, de la ora 20,00, se va întâmpla din nou!
Cu bucurie și cu multă emoție, Mocăniță Alexia-Oana – MAO pe numele său de artist – va concura la „X Factor”, și va încerca să convingă juriul și publicul că locul său este pe scenă!
Despre Alexia știți deja din ziarul „Viața liberă” că a fost prima admisă la două programe de studii ale Facultății de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați: Artele Spectacolului - Actorie și Interpretare Muzicală - Canto. Și reușește cu brio să se descurce cu exigențele și provocările celor două arte, actorie și canto!
Iar comunitatea academică de la „Dunărea de Jos” se mândrește cu studenta Alexia Mocăniță și o susține: „Vă invităm să o urmăriți și să o încurajați în acest drum spectaculos. Duminică, 9 martie, să fim alături de Alexia-Oana - Mao Offycial - și să îi trimitem toată energia pozitivă de care are nevoie pentru a străluci pe scenă! Haideți să îi arătăm că suntem o comunitate unită, care susține performanța și autenticitatea”, este mesajul de pe pagina de Facebook a Universității „Dunărea de Jos”.
„Să știți că talentul gălățean învinge!”, așa ne asigura Alexia în toamna anului 2023, la emisiunea ”SPOT ON la Viața liberă – Galațiul sub reflector”: ”O nouă generație de artiști se naște la Galați”. Știm că învinge, dar vrem să vedem spectacolul!