S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Baladele Dunării”, găzduit de Casa de Cultură a Studenților din Galați, care a anunțat lista câștigătorilor.
După o competiție strânsă, jurizată de personalități recunoscute ale genului, majoritatea premiilor importante au plecat către studenții de la Iași.
Marele Premiu al festivalului a fost adjudecat de Daniela Radu, reprezentantă a Casei de Cultură a Studenților din Iași, care a impresionat juriul cu prestația sa. Tot la Iași a ajuns și Premiul I, obținut de Grupul „VID”, format din Irina Maria Vezeteu, Delia Elena Vezeteu, Matei Cozma, Ștefan Cozma și Andrei Dospinescu. Succesul studenților ieșeni a continuat și cu Premiul II, care i-a revenit lui Elys Narcis Culicianu, precum și cu Premiul pentru cea mai bună voce, câștigat de Mihaela-Elena Deliu. De asemenea, Grupul „Alex & Cosmin” (Alexandru Filote și Cosmin Enea) a primit Mențiune, completând palmaresul impresionant al delegației din Iași.
Premiul pentru Creație a fost acordat Luminiței Donisă, de la Casa de Cultură a Studenților Petroșani.
Singura distincţie rămasă acasă a fost Premiul III câştigat de Diana Popa, reprezentantă a Casei de Cultură a Studenților Galați.

