Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile despre educația sexuală, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați alege să deschidă o conversație necesară, dar adesea evitată. "Bujor", spectacol regizat de Leta Popescu după textul lui Doru Vatavului, aduce în atenția publicului o temă fierbinte, mereu amânată, mereu disputată - educația sexuală în școli.
Piesa pornește de la un context familiar pentru mulți: o ședință cu părinții în care un profesor anunță intenția de a introduce un opțional dedicat educației sexuale. Ce ar trebui să fie o discuție despre siguranța copiilor devine, în câteva minute, un conflict de valori, identități, temeri și prejudecăți. Într-un mod incomod de sincer, dar și plin de umor, "Bujor" oglindește exact ceea ce societatea românească evită de ani de zile: să vorbească deschis despre corp, limite, protecție, responsabilitate.
Educația sexuală - între necesitate, frică și asumarea identității
La nivel național, dezbaterea privind educația sexuală este marcată de polarizare. O tabără vede această formă de educație ca pe un instrument esențial pentru prevenirea abuzurilor, cealaltă tabără, o consideră un pericol sau o intruziune în valorile familiale.
În multe școli din România, dialogul deschis lipsește aproape complet. Profesorii evită subiectul din teamă, părinții îl evită din rușine, iar copiii își caută răspunsurile pe internet.
Însă "Bujor" atinge și o temă adesea ignorată: dificultatea adulților de a-și asuma și accepta propria sexualitate. Spectacolul sugerează delicat că, pentru a putea educa un copil în mod sănătos, adultul trebuie mai întâi să se împace cu propriul corp, cu propriile limite, cu propriile întrebări.
Tipologii umane - oglindă a comunității
Unul dintre meritele principale ale spectacolului este galeria de caractere pe care o aduce pe scenă. Părinții nu sunt simple caricaturi, ci tipologii recognoscibile, inspirate din viața reală:
- Părintele hiperprotectiv, convins că orice informație poate „corupe” copilul.
- Părintele modern, care susține informarea și comunicarea deschisă.
- Părintele autoritar, pentru care disciplina primează în fața dialogului.
- Părintele timid, care ar dori să vorbească despre subiect, dar nu găsește limbajul potrivit.
- Părintele indiferent, pentru care dezbaterea pare inutilă, dar reacționează când este provocat.
- Părintele anxios, prins între frica de necunoscut și dorința de a nu greși.
Aceste personaje alcătuiesc un microcosmos social, în care fiecare spectator poate regăsi pe cineva cunoscut - uneori chiar pe sine. Ele transformă ședința cu părinții într-un studiu complex de psihologie socială, în care se confruntă temperamente, traume, modele de educație și identități neasumate.
Teatrul ca spațiu de dialog - inițiativă care contează
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” nu se oprește însă la simpla prezentare a unui spectacol cu temă socială. Odată cu "Bujor", instituția lansează o inițiativă rar întâlnită în teatrele de stat: organizarea unor sesiuni de discuții libere cu publicul țintă imediat după reprezentații.
Se discută despre fricile părinților, despre rolul școlii, despre vulnerabilitatea copiilor, despre asumarea sexualității, dar și despre nevoia urgentă de a actualiza mentalități. Este un exercițiu de responsabilitate socială care transformă teatrul într-un spațiu de educație civică, un loc în care oamenii nu vin doar să privească, ci și să participe.
