Martie, martie - Mărțișor, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Martie, martie - Mărțișor, la Cenaclul „Noduri şi Semne”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Vinerea din prima săptămână a lunii martie - numită, încă din vechime, și Mărțișor, într-un context deosebit, colegele noastre de cenaclu au citit, fiecare, câte 1-3 poeme, primind aplauze și felicitari; redăm unele dintre acestea în cronica de astăzi.

Soarele se decojea încet/ Peste noi nisipul/ îmbrăcat în aerul acela sărat/ Avea sclipiri roșiatice// O pasăre își desena zborul/ Fără să se grăbească/ Am fi putut căpăta forma unor arbuști/ În care pasărea să își țeasă un cuib/ Să scrie o poveste/ Cu penele ei mici (Carmen Neacșu - "Cuibul")

De mult nu te-am mai ținut în brațe,/ O, pădure de molizi,/ Cu a ta coloană vertebrală a unui Colossus...// Îți simt lipsa/ Iar cu aceasta, simt și cum ard pinii și florile de pe arborele genealogic,/ Iar idealul se prăbușește.// Să nu-ți pierzi sprijinul de pe capitel./ Dragă tu.../ Eu nu te-am mai ținut în brațe de acum 17 primăveri./ Oare primăvara de molizi îmi strigă numele?// Colossul posibil să fie ruginit./ La fel ca și mie de altfel./ Un puiet tăiat de rădăcină/ Ce are promisiunea ca o dată să înflorească.// Vreau să te țin în brațe și să te alin,/ Dragă pădure de molizi.../ Odată cu acești ani grei/ Coloana mea a început să aibă forma/ Unui pom de al tău: crud, cu crengile crescânde/ Până îmi ajung la inimă… (Marina Gherghef - "Coloana vertebrală a unui Colossus")

Veniți cu mine/ Acolo unde se conjugă/ Veșnicia/ Cu un sărut de lumină./ Acolo unde jurămintele/ te strigă,/ te cheamă,/ te îmbrățișează/ Cu firul vieții/ Din palma ta/ În palma lui/ Din lacrima ta/ În lacrima lui,/ Din făptura ta/ În făptura lui. (Ecaterina Mihăiescu Păun - "Veniți...")

dacă orice cuvânt al meu nu ar costa nimic/ nu ar fi adevărat/ dacă nu m-ar durea/ nu ar fi viu/ dacă nu ar arde/ nu ar lumina/ zise pasărea fără nume/ și am crezut fără să stau pe gânduri/ deoarece cred orbește/ în cele ce trăiesc în acord cu firea lor// Poezia/ e aceea care mă oprește din citit/ și/ mă trezește/ perfect lucid într-un vertij/ înțepenit/ în gaura de vierme a conștiinței/ numită mai frumos/ epifanie// Poezia nu nedreptățește/ pe cei ai casei ei/ dintre care cel din urmă-s eu/ ci blagoslovește/ rărunchii/ cu suflare de Viață/ și toate redevin firești (Sabina Penciu - "Misterul doamnei P. - lui Rainer Maria Rilke")

Cafeaua din această dimineață/ A fost magie, cu aromă de viață -/ În ceașcă mi-au înflorit/ Zori de primăvară/ Și lingurița, ca o baghetă fermecată,/ A amestecat lumina crudă-a soarelui/ Cu foșnetul fragil al unui ghiocel/ Ce-mi tremura sfios în palmă.// Și fiecare sorbitură - o treaptă spre cer -/ S-a prefăcut în oratoriu de lumină,/ Păsările pădurii, nevăzute arcușe,/ Și-au încordat trilurile ca pe corzi de vioară,/ Ce au curs peste pământ și peste mine/ Spărgând hotarul dintre suflet și viață. (Coca Coralia Drăgan - "Cafeaua cu aromă de viață")

Un copac este un poem japonez/ care îmi vorbește despre viață prin frunze. (Daniela Lacrămioara Capotă - "Haiku")

când eram copil/ maica mea venea în fiecare dimineață/ cu farfuria plină de fluturi/ acolo unde degetele/ scobesc până la os să descopere marea/ unde picioarele sunt frumos rânduite/ în vitrina de lux/ unde mama nu vine niciodată cu fluturi/ puteți să trageți/ am învățat să trăiesc tiptil/ să mă târăsc până la marginea înghețată a unei iluzii/ să strige toamna iar/ e toamnă (Anca Șerban Gaiu - "Porția de fluturi")

să privești răsăritul prin ochii mei/ și vei vedea noaptea ascunsă sub pleoapă/ să asculți respirația căprioarei prin urechile mele/ și vei simți teama foșnetului din umbră/ să bei din apa ce păstrează tainic țipătul uliului/ și vei învăța din alfabetul cuvintelor nerostite/ aș vrea să trăiești prin inima mea/ și acolo/ vei găsi o ușă mereu deschisă… (Silvia Curelaru Ibănescu - "aș vrea")

Înainte de a închide cronica, o felicităm pe colega noastră Daniela Lăcrămioara care a fost unul dintre premianții concursului "The 8th Basho - an International English Haiku Competition", desfășurat în Japonia, la care au fost prezentate 1.307 haikuuri primite din 38 de țări.

  • Vineri, 13 martie, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citește Dumitru Viorel Neagu.
Citit 297 ori Ultima modificare Joi, 12 Martie 2026 13:04

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro