Andrei Huțuleac, revenit și el în Iliria, pardon, Galați, îl provoacă la duel chiar pe Shakespeare (precum Sir Andrew pe Cesario/ Sebastian, într-una dintre scenele cele mai apreciate, și cu hohote de râs, și cu aplauze), dacă vreți, la idei, demonstrând încă o dată că Marele Will poate fi cât se poate de actual, aluziile la harababura geopolitică actuală făcând și ele deliciul publicului sedus de „trupa nebună” a Dramaticului gălățean (gașca de frumoși nebuni!), unde Denisa Dutcovschi, Visarion Udatu și Costin Stăncioi au parte de niște debuturi de vis (debuturi la Galați!).
Denisa este, desigur, mai mult Cezario decât Viola, dar construcția personajului, grația și talentul transformă travestiul într-un elegant personaj, fără a fi strident; când își forțează „masculinitatea” pare a fi mai mult un Gavroche… gata să înfrunte cu tot porțelanul lumii Elefantul viitorului!; Costin Stăncioi este un Bufon (Feste) de zile mari: cântă (bine, și autoparodiindu-se) aproape la fel de mult cât spune replici, joacă parcă toată audiența și colegialitatea pe degetele care nu au astâmpăr, este Bufonul însuși, și ceva mai mult, dacă bufoneria este ceva atât de omenesc; mai puțin privilegiat de timpul „teatral”, Visarion Udatu se dezlănțuie în final, firesc, cu forță interpretativă (și la pugilat, și la alte punctaje!).
După două spectacole, la un moment dat îți pui întrebarea dacă, într-o țară de nebuni (se cam face cu ochiul către sală), nu cumva lui Malvolio i se dă voit rolul… principal: Vlad Ajder este magistral, personajul devine liderul „politic” prin „neglijența” tuturor (Ducele, Ștefan Forir, condamnat… la scaun cu rotile, exprimă iarăși tipul conducătorului cu tare, doliul celei despre care crede că este îndrăgostit, contesa Olivia - Petronela Buda, și ea în formă, joacă personajul cu bucurie și subtilitate, când este cazul și nu trebuie să fie mai mult decât convingătoare în chestiuni amoroase)... Revenind la Vlad Ajder, acesta ne lasă un Malvolio de poveste (mai că ar fi momentul ca Faustul de la Sibiu să fie provocat de… echipa gălățeană: să fie Mephisto Ajder sau.. chiar Stăncioi, ori poate amândoi să-i poată țină piept Ofeliei Popii!?), Ciprian Brașoveanu este și el de neuitat în poate cel mai dionisiac personaj al său (Toby, unchiul Oliviei, „born to be/ toby wild”, sic, după cum scrie… tatuajul), Radu Horghidan este… mortal în rolul anglo-saxonului purtând bluză cu drapelul american, printre altele, ciorapii săi pistachio rivalizând cu ciorapii galbeni ai lui Malvoliooo!!!, parcă doar Răzvan Clopoțel fiind prea potolit în rolul unui pirat prea îndrăgostit, dar chiar și așa, economicos, chiar dacă are și cârlig, și picior de lemn și pungă mare, tot punctează la impresia artistică, ca și Teodor Crețu, în mai multe roluri, dar ținând slujbele unui preot prea aghezmuit cu umorul și tactul, sic, necesar…
După cum se sugera într-o postare a Letei Popescu, directorul artistic al teatrului, unul dintre punctele tari ale spectacolului este faptul că regizorul a echilibrat partiturile aproape democratic, citatul exact fiind „i-a pus în lumină. pe toți. andrei ne lasă un spectacol bun. să fie primit. mulțumesc.”, nici personajele Oanei Mogoș și Mihai Păun (camerista Maria a Contesei și un căpitan de navă rămas fără navă & Fabian, alt slujitor al Oliviei) nerămânând în umbră, uneltirile Mariei (Oana Mogoș ar molipsi de teatru și statuile de pe Insula Paștelui!) ducând la farsa care i se face lui Malvolio… Aurelian Gheorghe leșină convingător și el măcar de două ori, iar Claudiu Hotnogu se păstrează pentru scena finală… dar nu vă zicem mai mult decât faptul că este posibil ca marele Will să fi visat acea scenă… avertisment!
Referindu-se la cei trei debutanți, Andrei Huțuleac (bine te-ai întors!), spune că „prezența lor aduce o reînnoire a trupei în spirit”, air despre piesă, în general, pe site-ul teatrului găsim aceste rânduri: „A douăsprezecea noapte este despre dragoste. Și, mai ales, despre felul în care o ratăm. E o comedie în care râsul stă perete în perete cu tristețea. Toți purtăm măști, nu doar ca să ne apărăm, ci ca să putem trăi unii cu alții. Un spectacol vesel despre lucruri triste sau trist despre lucruri vesele.”
În mass media, directorul teatrului, Florin Toma precizează: „Prima producție semnată acasă de Andrei Huțuleac, regizor originar din Galați, a primit exact răspunsul pe care îl speram: sala plină (...) Mă bucur pentru că este primul spectacol pe care Andrei îl montează acasă, pe scena gălățeană - și pentru că publicul a răspuns atât de frumos.
Cred că Teatrul acesta aparține orașului. Și orașului îi aparțin și oamenii lui - cei care trăiesc și muncesc aici, dar și cei care au plecat și au crescut în alte locuri, fără să uite de unde au pornit. Mi-am propus, ca parte din programul managerial al teatrului, să construiesc punți între aceste două lumi: să invit artiști și intelectuali gălățeni - indiferent unde activează azi - să se întoarcă, fie și pentru o seară, pe scena sau în sala lor de acasă.
Am început cu Leta Popescu. Continuăm cu Andrei Huțuleac. Urmează și alții.”
Printre unele comentarii apărute în social media, se băteau apropouri vizavi de componenta „politică” ori ideologică, care viza, de fapt, doar avertismentul estetic-istoric: suntem mereu în pericol de a repeta unele greșeli, aproximativ, deoarece, este evident, nimic nu se poate repeta - scena finală, la care am tot bătut apropo, și nu cred că este un spoiler, este (și) un pios omagiu adus tuturor victimelor Istoriei… Cert este nazismul, fascismul, legionarismul pot reapărea oricând, chiar sub alte denumiri (naufragii ale umanității, după cum sugerează și decorul, cumva), care va să zică, coane Caragiale, cu alte cuvinte…
Desigur, după cum spune Bufonul (la propriu), în cuvinte nu prea mai poți avea încredere, nici cele din această cronică nu sunt altceva decât încercări palide de a descrie un spectacol total, aproape total, mai lipsește dansul (de la nunțile necesare, dar aici cumva amânate, dacă nu chiar anulate!), în care deseori actorii parcă uită să-și tragă sufletele după ei (sau invers!)... Cu puțină șansă, noi nominalizări la UNITER pentru la anul!
Spectatorul turmentat, de la Toby citire: Hai Tardini! Bate Oțelul la scor de forfait! (Replica asta cade!)
P.S. Caseta tehnică integrală, pe situl teatrului sau în alte articole ale ziarului nostru.
