Campanie VL "Biserici istorice gălăţene": Capela „Eternitatea” - locul fluviului de lacrimi
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Campanie VL "Biserici istorice gălăţene": Capela „Eternitatea” - locul fluviului de lacrimi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” de la Cimitirul Eternitatea din Galaţi, sfinţită în 1913,  a împlinit veacul în cea mai mare smerenie, revărsând fluvii de lacrimi peste cele 22 de hectare de cruci, înălţate din trupurile celor ce odihnesc aici. Din cei o sută de ani de existenţă a edificiului, părintele Stanciu Mălâia slujeşte aici de 35 de ani...

Donaţia ctitorului

Construcţia capelei cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Cimitirul "Eternitatea" a fost începută la 6 martie 1906, din dorinţa ”filantropului” Ioan C. Plesnilă, care a lăsat în acest scop 30.000 lei. Prin testament, Ioan C. Plesnilă - fostul proprietar al moşiei Lunca din comuna Jorăşti, judeţul Galaţi - cerea ca la subsolul edificiului să fie ridicată şi o criptă, unde să fie înmormântat. Cerere a fost respectată, dar începerea lucrărilor a trenat.

La 12 iulie 1902, Consiliul parohial lua în discuţie construirea bisericuţei, dar abia în 6 martie 1906 a putut fi pusă piata de temelie, amânarea datorându-se unui proces legat de donaţie. Motivul procesului a fost testamentul ”mistic” lăsat de Ioan C. Plesnilă, despre care fratele său - cpt. Gh. Plesnilă - susţinea că era sub semnătură falsă”.

Abia în 6 martie 1906, după ce fratele lui Plesnilă a obţinut banii, a fost începută capela. În 1907, un raport tehnic arată că antreprenorul M. Roman şi ing. I.D. Popovici lucrau aici. Tot atunci, ei cereau să înlocuiască ”zidăria de cărămida cu zidăria de granit de Turcia”, pe care consiliul parohial ”o găseşte superioară”. Cererea a fost aprobată.

Sfinţirea, în iulie 1913

Deşi nu este o biserică mare, ridicarea capelei din Cimitirul "Eternitatea" a necesitat ani buni de lucru şi o mobilizare corespunzătoare. „Pentru sporirea fondurilor” şi înălţarea zidului au pus umărul şi generalul Tanoviceanu, preşedintele Curţii de Apel Galaţi, dar şi alţi gălăţeni. Ca stil arhitectural, capela este în formă de cruce greacă şi are trei turle. Catapeteasma este o broderie sculptată pe lemn, restaurată în anii din urmă, iar icoanele de la ”Poarta Cerului”, deşi nu au nicio însemnare, poartă amprenta stilului neobizantin de început de veac XX. Capela a fost sfinţită la 18 iulie 1913, de Prea Sfinţitul Nifon al Dunării de Jos, asistat de Prea Cuviosul arhimandrit Roman Sorescu.

Într-un secol de existenţă, pictura s-a refăcut în vreo trei rânduri. Cea mai recentă a fost  realizată de pictorul Aftenie I. Enache din Galaţi, în stil neo-bizantin.

Biseica la Eparhie, clopotul la Primărie!

În septembrie 1961, Capela Cimitirului trecea din administrarea Primăriei Galați în cea a Episcopiei Dunării de Jos, cum este şi astăzi. Însă numai Capela este la Eparhie, în timp ce clopotniţa şi tămâiatul sunt la Primărie! Din cauza pânzei freatice ridicate, acest edificiu de maximă importanță este în suferinţă, deşi aici se poartă rugăciunile pentru toți eroii neamului căzuţi la datorie, deşi aici se adună autorităţile de cel puţin trei-patru ori pe an să-i cinstească pe înaintaşi.

Astăzi, edificiul lui Ioan C. Plesnilă este restaurat la interior, însă exteriorul este într-o avansată stare de degradare. Se lucrează la restaurare, deşi în ultimii 20 de ani Capela de la "Eternitatea" nu a primit niciun leu pentru vreo lucrare şi tot ce s-a realizat s-a făcut din bănuţul văduvei şi al săracului şi din darul familiei avocat Daniel Stroiu.

Jale mare este la Casa mortuară, unde odihneşte ctitorul, nu doar pentru că aici sunt depuşi cei adormiţi în Domnul, ci pentru că apa infiltrată a afectat zidăria. În prezent, bucăţi mari de pictură sunt lipsă.

Cimitirul Eternitatea nu e cimitirul vesel, însă în curând va deveni un morman de cărămizi, stucaturi, marmură și alte materiale care - din cauza intemperiilor - se vor ruina una după alta, dacă nepăsarea faţă de memoria istorică a Galaţilor va persista.

Citit 3074 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2013 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.