Dumnezeu Tatăl, în ochii unui copil...

Dumnezeu Tatăl, în ochii unui copil...
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aducerea la Galaţi a Moaştelor Sfântului Vasile cel Mare şi a veşmântului Sfântului Cuvios Patapie a fost primită la Catedrala Episcopală a Galaţilor de mulţi gălăţeni. Între pelerini au fost şi mulţi copii; câţiva dintre ei - de la clasa a V-a a Liceului de Artă  „Dimitrie Cuclin” – ne-au atras atenţia.

„Voi ce căutaţi aici, doar sunteţi catolici?, îl aud adresându-se pe unul dintre copii altor doi colegi care stăteau puţin separat de grup. „Dar Sfântul Vasile cel Mare este al Bisericii Primare şi în fond avem acelaşi Dumnezeu!”, a venit repede în ajutorul celor doi un alt coleg.

Aflu că îl cheamă Răzvan Forţu, elev în clasa a VI-a, chitară şi pian. Din vorbă în vorbă, Răzvan ne﷓a povestit că adeseori vine la biserică cu părinţii şi cu fratele său geamăn, Radu.

„Noi mergem la biserică ori de câte ori simţim nevoia, a adăugat Radu. Şi noi credem în bunătatea şi în minunea lui Dumnezeu. Întâi mama ne-a adus la Biserică, dar astăzi ne-a însoţit tata... Cred în puterea şi în ajutorul lui Dumnezeu care este Tatăl nostru Ceresc. El ne-a făcut din humă şi Duhul Sfânt…

În vara trecută, înainte de selecţia de la Mamaia Copiilor,  m-am rugat la Dumnezeu ca să ne ajute să trecem selecţia. Şi aşa s-a întâmplat. La întoarcere am revenit la Dumnezeu, în Casa Sa, şi I-am mulţumit de ajutor”. „Am observat că atunci când mergem la Dumnezeu suntem într-o armonie deplină”, l-a completat Răzvan, fratele său.

Noi nu mai adăugăm nimic, pentru că ne-au lăsat fără cuvinte aceşti copii care la vârsta lor sunt convinşi că un artist are nevoie de Dumnezeu, că fără El, harul nu are de unde veni.

Citit 776 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.