Alarmă reală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

(doamnei doctor Viviana Nedelcu şi frumoaselor sale asistente care mi-au pus inima la loc ieri dimineaţă)

!trebuie multă răbdare să vezi o tristeţe de lup

în care nebunul cu puşcă a tras liniştit şi obtuz!

!trebuie multă iubire şi milă s-auzi cum se rup

prea repede firele vieţii mereu cu misterul în sus!

!trebuie multă lăsare de lacrimi albastre pe jos

să poţi infini o tăcere de lup sângerat şi frumos!

!trebuie multă simţire să poţi blestema un tâmpit

mereu amator de trofee stăpân pe ciomag şi cuţit!

!trebuie chiar adunare şi foarte curat în păduri

să ştie şi omul ce este să nu dai în cap să nu furi!

!trebuie dat jos înaltul trebuie dat josul sus

să fugă tâmpitul cu puşcă departe de rău şi obtuz!

!trebuie trebuie cine mai crede în lup şi-n poet

trebuie trebuie totul luat de la capăt încet!

Citit 898 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.