Atât de bogatul Crihană

Atât de bogatul Crihană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ce mai poţi să scrii despre Florian Doru Crihană  pe 7 aprilie 2009, când împlineşte nişte ani, dintre care un sfert de veac l-a dedicat caricaturii?

Bineînţeles, intru pe blogul său http://floriandorucrihana.wordpress.com/ în căutare de noutăţi. Că expune alături de Dali şi Picasso într-o expoziţie permanentă dedicată lui Don Quijote s-a mai scris. Că e artistul favorit al celui mai mare colecţionar de caricatură din lume s-a mai scris. Că e bine clasat printre primii zece caricaturişti din lume s-a mai scris. Că a fost desemnat caricaturistul anului în 2000, în 2003 şi în 2006 s-a mai scris. Urmează probabil 2009. Că expune cam peste tot în ţară şi pe deasupra în Germania, Belgia, Luxemburg, Polonia, Bulgaria şi Iran s-a tot scris.

Lista de premii şi distincţii  internaţionale şi naţionale mă dă gata. Hai să le număr (cred că azi am nervi de oţel): o sută în cap. Dar nici aşa nu pot da o ştire completă.

Palmaresul se opreşte la anul 2006.  Aşa cum bogătaşii care întorc banii cu lopata nu se mai sinchisesc să şi-i mai contabilizeze, şi atât de bogatul în premii Crihană a ajuns, probabil, la concluzia că e un non-sens să mai numere ceea ce trece de sută.  N-au decât să numere alţii, dacă n-au altceva mai bun de făcut.

Dacă vrei să afli cine este Crihană pe blog, te pierzi într-un adevărat  hăţiş de expoziţii, albume, colecţii, apariţii editoriale, premii, distincţii, participări în jurii la diferite concursuri. Ai sentimentul că omul acesta nu are odihnă, e pretutindeni.

Dar dacă ai sta să numeri câte caricaturi a făcut ca să poată expune peste tot, ai crede că nu a mai ieşit de mult din atelier.

Sau poate, exact ca într-o fotografie care apare pe blog, Crihană stă undeva sus, urmărindu-ne pe după zâmbetul său timid, misterios, înţelegător şi isteţ, gata să ne încondeieze cu blândeţe într-o caricatură.

Explicaţie foto: De undeva de sus, Crihană

Citit 814 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.