Gălăţeanca Angela Baciu, la Zilele Culturale "Poesis"

Gălăţeanca Angela Baciu, la Zilele Culturale "Poesis"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La cea de-a XXIII-a ediţie a Zilelor Culturale „Poesis”, care a avut loc la Satu-Mare în perioada 8-10 mai, a fost invitat de către organizatori şi un scriitor gălăţean, apreciat şi la nivel naţional. Scriitoarea Angela Baciu a fost reprezentanta Galaţiului la eveniment şi a participat la numărul mare de acţiuni culturale, urcând şi pe podiumul poetic, unde a recitat din propriile creaţii. Anul acesta a fost unul aniversar întrucât revista „Poesis” a împlinit 25 de ani şi, cu această ocazie, organizatorii au decis să pună la punct un eveniment de amploare, invitând un număr mare de scriitori din ţară, dar şi de peste hotare - Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Ungaria şi Statele Unite ale Americii.

Ediţie dedicată lui Lucian Blaga

De asemenea, conform spuselor Angelei Baciu, ediţia de anul acesta a fost dedicată artei poetice a poetului şi filosofului Lucian Blaga, fiind organizat în acest sens, în prima zi a evenimentului, un colocviu cu tema „Posteritatea poeziei lui Lucian Blaga”. Tot în cadrul activităţilor a avut loc şi decernarea premiilor „Frontiera Poesis” - 2014.

La Zilele Culturale „Poesis” au mai participat scriitori precum Nora Iuga, Ion Mureşan, Varujan Vosganian, Ion Tomescu, Nicolae Iorga sau Aurel Pantea. „Am făcut şi o vizită la Muzeul Ţării Oaşului, din Negreşti Oaş, unde scriitorii s-au putut bucura de frumuseţile locului, au ascultat poveşti şi istorioare de la gazde, s-au fotografiat, au acordat interviuri, autografe şi s-au bucurat de o splendidă şi inspirată zi de mai”, a spus scriitoarea gălăţeană Angela Baciu.

Citit 727 ori Ultima modificare Duminică, 18 Mai 2014 12:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.