Poet care creează spaţii, timpuri, alternative (după cum spune Paul Eluard, un ghid „al geografiilor solemne ale limitelor umane”), Stela Iorga, după ce ne-a purtat printr-un Dogville al ei (Marea de la Deauville, în precedentul volum, este de neuitat!), inventează o… altă Mare Moartă. Unde, pe plajele ei de cuvinte, se plimbă cu un Dumnezeu care seamănă şi nu prea cu ceea putem noi şti despre El.
Un Dumnezeu care o ascultă, care ştie poezie, care probabil îi zice ceva în genul: „Stela, dar ce fel de psalmi scrii tu, Stela!?”
„Nonconformişti, Doamne, nonconformişti!” Şi dialogul, probabil politicos, în pofida unor ispite eretice (un catren se intitulează „Iarăşi Mefisto”), ar continua: „Ce mai numeri, tu, Stela?” „Număr/ număr/ poeziile mele una câte una/ şi din ele/ se face o mică scăriţă/ care urcă până/ la steluţa mea/ pe care aşa o fac zilnic curată/ şi strălucitoare/ ca nouă/ să îmi lumineze/ calea în întunericul din gând.” (p.34) Poemul se intitulează „coşar” şi ai o mică revelaţie: deşi s-a scris deja o întoarcere a Micului prinţ (apocrifă, evident!), în lumea noastră, de-ar fi rămas, este posibil ca prinţul să fi fost astăzi un coşar. Sau măcar putem să ne-o imaginăm pe autoare astfel, căutând să salveze toate cuiburile făcute în coşurile de fum, cu ouă cu tot (ouăle fiind una dintre obsesiile acestui volum), dar mai ales „oul-Cuvânt” (alt titlu de poem: „ceva mă ţine strâns legată/ de primul Cuvânt/ într-atât de străină sunt de mine/ încât mi se face frică/ de omul/ care pâlpâi şi sunt.” - p.47).
Dialogul continuă, rugăciunile îmbinându-se cu o „poezie de aşteptare”, de alarmă, de neînţelegere, o poezie „şuie” şi „licurici”. Cerinţe precum „taie-mi o mână/ să am cu ce scrie” (28), o oarecare indecenţă cuminte a Disperării, slalomul printre frică, silă, scârbă şi umilinţe, câte un (auto)portret („moartea îmi face galeş portretul/ femeie cu pasăre zburând/ în dreptul ochilor/ restul nu se vede/ afară de sufletul meu gol/ despuiat de pene/ ca la început/ peste care se pogoară/ arar câte un porumbel alb/ şi el simbol al neiubirii”), ne-o propun pe Stela Iorga ca sursă de inspiraţie pentru eventuali admiratori ai videoclipurilor Kylei La Grange. Altfel privită problema, un volum de poeme inspirate (şi) de folclorul haitian ori jamaican (ştiţi d-voastră, zombi şi alte celea!) ar fi floare la ureche pentru Stela Iorga, cea care are iubitul îngropat în suflet (iubitul şi ca Scris!), care mai scrie şi cu sânge („scrisul este un fel de pasăre a domnului/ care s-a betegit”), o scriitoare care mai este posedată şi de îngerul negru al morţii (nu numai de îndoieli diverse!), care mai este şi vrăjită de moarte, care cunoaşte şi „iadul puţin” („unii ignoră că scriu/ e mult mai bine aşa/ este ca şi cum i-ai smulge aripile păsării/ şi i-ai spune cu cruzime zboară/ ah zboară şi tu îngere/ cu ochii scoşi/ de prea multă lumină/ venită din cer.”)…
Pe malul Mării Moarte, născocind şi altă Golgotă („îmi cântă la ureche un fluier/ să nu uit să privesc la nesfârşit/ cerul albastru de la care aştept zadarnic un răspuns/ la aşa viaţă fără rost/ mă târăsc/ departe sunt de golgota/ am inventat un alt deal să îl trec/ târâş”), într-o boabă de „chihlimbar” se poate găsi o lume (sau o artă poetică): „niciun cântec nu se mai înalţă/ nicio rugă nu mai cere/ totul a murit în mine/ numai umbra a ceva ce a fost/ se zbate/ captivă/ într-o fracţiune de viaţă/ fericită/ de consistenţa chihlimbarului/ şi prinsă/ ca o insectă/ în el.” (122) Gălăţeancă fiind, mai că te-ai gândi că următorul „peisaj” s-ar potrivi citadelei noastre metafizice: „nu se plânge/ nu se moare/ nu se învie/ totul este îngrozitor de simplu/ se trăieşte/ ca într-un sat de pescari săraci/ fără mare.”
Bref, o mare chiar moartă (nu vă gândiţi la Marea reală din Ţara Sfântă!), o poetă chiar sărutată de această mare, poezie pentru războinici ceremonioşi gata să zboare fără aripi pentru inevitabila „căderea din cer”: „nu îmi mai doresc nimic/ nu îmi este frică de nimic/ nici măcar de cel de sus/ care se uită în joacă spre mine/ poate poate îi voi spune/ te iubesc.”
* Stela Iorga - "Dumnezeu de lângă mine", eLiteratura, Bucureşti, 2014.
