Are 34 de ani, din care mai bine de opt i-a petrecut pe drumuri. Nu mai ştie ce înseamnă „acasă” şi nu şi-a mai văzut familia de douăsprezece luni, numărate în minute şi secunde. Îl cheamă Ahmed Hussein, e irakian, vorbeşte o engleză stricată şi stă de câteva luni într-un centru de refugiaţi din Giurgiu.
A venit la Galaţi, în cadrul Şcolii de Vară de la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, să le vorbească viitorilor avocaţi despre problemele cu care se confruntă expaţii şi să îşi verniseze o expoziţie de pictură. Paisprezece tablouri, create de când este în România, stau mărturie că ţara şi locurile de baştină nu se uită niciodată. Pictura este pentru cel care a tranzitat cinci state, încercând să-şi găsească un loc şi o identitate, singura certitudine a zilei de mâine, imaginile pe care le aşează pe pânză fiind „My real memories”, după cum chiar el afirmă.
"Am părăsit Irakul în 2006, din cauza regimului lui Saddam. Condiţiile dure şi războiul m-au făcut să îmi caut un alt rost în viaţă. Aveam 26 de ani când am plecat în Siria. Am lăsat în urmă o familie cu mulţi fraţi şi o meserie care îmi plăcea, eram designer de reclame", povesteşte Ahmed. Din Siria a ajuns în Suedia, unde a locuit patru ani. Nu e foarte vorbăreţ, nu spune cum a plecat şi din ce a trăit acolo. Aflăm doar că a fost nevoit să se întoarcă în Irak. Peste doi ani ajunge în Turcia, apoi în Bulgaria. A călcat pe pământ românesc în noiembrie 2013. A trecut prin Timişoara, Bucureşti, iar de câteva luni s-a stabilit la Centrul de Refugiaţi din Giurgiu.
Tablourile sale strigă de dorul de casă: se numesc „African child” - în care l-a pictat din amintire pe fiul unui prieten, „Just Woman” - tablou în care şi-a imaginat o femeie blondă privită din spate sau „Shot behind”. Nu ştie ce va face pe viitor: ar rămâne în România, pentru că pare un tărâm mai primitor, dar nu vrea să renunţe la cetăţenie. Singura certitudine care există în viaţa lui e pictura, o pasiune pe care o are de când era mic.
Ahmed e o lecţie de viaţă. Pentru studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, pentru noi, cei care avem o ţară, un loc şi o familie. E o dovadă vie că omul pus în situaţii-limită devine creativ. Iar tablourile sale chiar sunt minunate.
