CRONICĂ DE CENACLU: Ave, maestre!

CRONICĂ DE CENACLU: Ave, maestre!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vineri, 31 iulie, membrii Cenaclului "Noduri şi Semne" au participat la un eveniment inedit - am putea spune, chiar unic - prin modul de organizare şi desfăşurare şi printr-o participare neobişnuită. Este vorba despre lansarea cărţii "Abecedar istoric gălăţean", de Victor Cilincă, găzduită cu generozitate şi apetit cultural de Marcel Capriş, salvatorul "Casei Serfioti"/ Cafeneaua "Ethos", loc în care venea cândva şi doamna Elena Cuza. De altfel, Marcel Capriş a făcut şi o prezentare autor - carte: "o premieră naţională în domeniu - prima carte de istorie locală care se adresează copiilor, "hystorisiri", cum zice autorul Victor Cilincă, însă, documentată, adevărată, spusă pe înţelesul copiilor şi adolescenţilor, pentru a fi povestită de aceştia părinţilor şi bunicilor prea ocupaţi cu supravieţuirea."

Cuceritoare a fost micuţa Petra-Ana Mirică Bobit, elevă la Şcoala "Mihai Eminescu" - câştigătoare a multor premii de poezie naţionale şi internaţionale, care, cu o gândire matură, frumos aşezată şi o sinceritate pe măsură, a prezentat cartea lui Victor Cilincă, primind aplauze la scenă deschisă.

La sfârşitul cărţii sunt tipărite şi două piese mici de teatru şcolar, dintre care una - “Decoraţia” - a şi fost pusă în scenă şi interpretată acolo, pe terasa cafenelei, de elevii Secţiei "Arta actorului" a Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin".

Cu un glas format, Tina Roman - absolventă a aceluiaşi liceu, studentă la Conservatorul Internaţional de Muzică din Paris - a cântat melodii vechi din repertoriul naţional şi internaţional.

Muzica de fond a serii a fost veche - romanţe şi cântece, cu celebrii Cristian Vasile şi Jean Moscopol, ambii născuţi la Brăila, seara fiind completată cu un imn gălăţean pe versurile lui Paul Dumitrescu.

Au fost prezenţi oameni de toate vârstele, din Galaţi şi din Brăila, asociaţii nonguvernamentale care luptă pentru conservarea vechilor valori gălăţene, scriitori, profesori, elevi, Victor Cilincă bucurându-se, cum spuneam, de această participare rarisimă şi de un "Ave, maestre!" unanim.

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Tudor Neacşu.

Citit 782 ori Ultima modificare Vineri, 07 August 2015 16:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.