CRONICĂ DE CARTE | Meditând la căţelul Homer, pisica Sapho, papagalul Dante şi alte ”spirite de companie”...

CRONICĂ DE CARTE | Meditând la căţelul Homer, pisica Sapho, papagalul Dante şi alte ”spirite de companie”...
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Teodor Parapiru - "Testis", Editura Senior, Călăraşi, 2016


Eu, Kafkian Cafardian, personaj în sezonul III al producţiei „Testis”, producţie nescrisă încă, „aveam” sentimentul deloc armenesc, mai degrabă rusesco-franţuzesc, al existenţei într-un univers gogolian, unde studiam omenirea ca să fiu sigur că nu-s într-o farsă metafizică, chemat să fiu „martor” (una dintre traducerile cuvântului latin „testis”) la un proces unde nostalgia, melancolia, o furie abia înăbuşită, lehamitea şi greaţa aproape sartreană sunt acuzate de însuşire de false identităţi de muze care fără milă îşi uită adoratorii…

Şansă mare să descopăr cartea de „poeme, romane, scenarii, parabaze, istorii parenetice, entelehii”  (aşa este subintitulat volumul!) a seniorului Parapiru, „sezonul I”, care m-a salvat, măcar pentru câteva clipe… de globalizare, falşi profeţi, impostură, „de foame, de sete/ şi de dor de codru verde”, de vii şi de morţi!

*

Poate unii se vor întreba unde pot fi romanele, scrierile moralizatoare ori filosofice în numai aproximativ 80 de pagini! Răspunsul nu e … vânare de vânt, că tot luă Bob Dylan Nobelul anul acesta fără să ştie de ce, experimentul este răspunsul, iar nu experimentul steril, ci acela care presupune viitor – de aici şi anunţarea implicită a unor sezoane viitoare, cartea fiind şi o parodiere a serialelor noastre de comedie îndoielnică, adică, vezi bine, care îndoaie Românul şi Românca nu în poziţii ingrate şi imposibile (doar iubirea aproapelui presupune cruciadă în toată regula!), dar care le spală şi bruma de creier admisă şi aprobată fără nici un referendum!

Fără a exagera, Scrierea de aici este revoluţionară, continuând, la alt nivel, experimente… micro sau macro epopeice, precum „Papuciada” ori „Grancariciu, satul global”… Esenţializarea… extremă, dacă ne putem astfel exprima, nu-l transformă pe scriitor într-un extremist, ci doar îl apropie de aurul literar care nu este deloc al gloatei, după cum ne sugerează moto-ul care pe limba noastră înrudită dzice: „Aurum nostrum non est aurum vulgi”…

Teoretico-scriptic, Acţiunea, Meditaţia, Desfăşurarea, Esenţializarea ş.a.m.d. debutează în anul 2022, aşadar, este şi nu este şi un pic de… anticipaţie, S.F. sau nu! Cert este că se observă… trecerea orânduirii de la sat global la… Mahalaua universală (chiar dacă Solo, alt personaj emblematic, fără nicio legătură de familie cu personajul din StarWars, visează la „un oraş global funcţional grandios, după arhitectura „Divinei Comedii” a lui Dante”), unde personajele au rol de simbol… neo-mitologic! Personaj central, măcar oarecum de centru, Doamna Globală Julieta, un fel de Fefeleagă post-meta-modernistă, în anul 2016 de numai 94 de ani, „o aproape”, apropo de iubirea aproapelui (şi mai ales a duşmanului), deziderat atât de greu de împlinit, personaj care observă în finalul primului supra-text că, „de la o vreme, toate zilele” i se par de gunoi, adică acele zile în care vin maşinile pe străzile unde gunoiul se ia doar o dată pe săptămână! Oarecum zile de post şi rugăciune, de meditaţie asupra faptului că toţi riscăm să fim daţi la groapa de gunoi a istoriei!

Al doilea text, „Minune fără asemănare” ( a se observa şi auto-ironia!), conţine şi îndemnul la reformă (revoluţie, de!) „până în ose/minte, văz/duh şi literatură”! Încet, încet, intră pe scenă şi alte personaje: vecinul Marţian, precizatul Solo, fostul sol Corbu, nepotul Costi care apare în „Mesaj enigmatic”, prima ciornă de roman, da, v-aţi prins, acestea sunt „romanele”, nişte schiţe de roman, care pot fi dezvoltate de orice… finanţator ori doritor, amator sau profesionist!, „blânda moralistă octogenară Matilda”, fosta contabilă valoroasă Elvira, sora Matildei, strănepoţii Cristian, Viorel, Domnica, Madam Mina, Madam Sofia, pisica Toya, căţelul Dodică, preotul Capac, cascadorul Toni, Medeea Apostol, agent de asigurări, ş.a.

Alte texte schiţe de roman mai sunt „În serviciu italian” (Mă mir că nu i-a trecut nimănui prin cap o telenovelă cu emigranţi români în Italia sau Spania!), cu o întorsătură demnă de talentatul domn Ripley, „Capcana iertării” (cu o mărturisire teribilă pe patul de moarte, în acelaşi timp şi o cerere de iertare, un altfel de „Cain şi Abel”: „-Ştefane, mă fac vinovat de aproape tot ce ţi s-a întâmplat rău… Toate nenorocirile pe care le-ai păţit, pierderile, certurile, nereuşitele, piedicile, intrigile, accidentele, trădările, închisoarea… au fost puse la cale de mine…

- Nu cumva aiurezi, Constantine?... Eu ştiu că mereu mi-ai fost ca un frate (…)

- Nici vorbă!... Ascultă-mă… Am săvârşit orice ticăloşie care să-ţi provoace suferinţă şi nefericire…

- Bine, dar de fiecare dată ai fost lângă mine şi m-ai ajutat să depăşesc momentele alea grele, frica, bolile, accidentele, închisoarea, singurătatea…

- Aşa e, dar nu-ţi face iluzii: eu le-am pus la cale!

- DE CE, Constantine?!... Din ură, din invidie, din lăcomie, din răutate, din vreo dorinţă de răzbunare? Cu ce ţi-am greşit vreodată?!

- Nu ştiu…”

Aceste roman, dezvoltat, chiar ar putea să se numească „Nu ştiu”… O provocare, ca şi „Defecţiune tehnică”, „Ecuaţie cu mai multe necunoscute”, „Fenomen paranormal”, „Întrebări pe Aleea Cerşetorului”, „Testament cu indulgenţe şi cu aplauze” ori „Teatru infinit”…

Joc de idei, demonstraţie de inteligenţă şi raţiune care învinge potopurile iraţionalului şi imaginarului, fiinţă contra nefiinţă, Doamna Viaţă şi Doamna Moarte (apar în „Un om cumsecade”, p.19) pândindu-se reciproc, multă atenţie la „mesajele” şi neconcordanţele Logicii, Logosului (se descoperă că Adam şi Eva n-au avut copilărie, ceea ce poate explica multe dintre avatarurile lipsei de afecţiune a… păcatului originar!), afaceri de-o cafea (cred că pe lângă arborele vieţii şi cel al cunoaşterii un rol important l-a avut şi arborele/arbustul, deh, de cafea!), apel la Râs sănătos şi la demnitate (vezi paginile 8, 74, 76…), „Testis” este, după cum aflăm de pe coperta IV, unde „este” un text în sine, „Leac de singurătate”, care nu apare şi în interiorul cărţii, altfel de omagiu, aşadar, „Testis” este un domn de umbră, voce inconfundabilă a unui scriitor care (încă) vrea să creadă în nodurile enigmatice ale literaturii: Teodor Parapiru!

Demonstraţia sa este magistrală (şi când, sau mai ales, când este vorba de… „spirite de companie”!), deşi mai că ar zice, precum Doamna Julieta, în alt context, este drept: Nu eram eu!

Citit 973 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Octombrie 2016 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.