Luni intrăm în Postul Sfintei Mării

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De luni, 1 august, potrivit calendarului Bisericii noastre, intrăm în Postul Sfintei Mării. Urmează o perioadă de două săptămâni de post, de abstinenţă de la cele rele, de fapte bune faţă de semenii noştri. Nu înseamnă că atitudinea pozitivă şi bineţea faţă de semeni nu ne pot însoţi în fiecare zi şi la tot pasul.

Postul Sfintei Marii ţine până pe 15 august, când cinstim Adormirea Maicii Domnului. În această perioadă, în multe din aşezările judeţului Galaţi, Icoana Făcătoare de Minuni de la Adam va ajunge, îi va binecuvânta şi le va aduce mângâiere creştinilor. Post uşor şi lumină!

Citit 959 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.