Gheorghe Andreescu – 65. „În tinereţe credeam că tot ce zboară se mănâncă”

Gheorghe Andreescu – 65. „În tinereţe credeam că tot ce zboară se mănâncă”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nume de referinţă în arta plastică gălăţeană, Gheorghe Andreescu este o personalitate complexă: pictor, scenograf, ilustrator de carte, restaurator şi, de 36 de ani, muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală. Fire statornică, are cultul prieteniei, îşi iubeşte mai presus de orice familia şi petrece câte opt ore pe zi în atelierul său, într-o căutare continuă a noi idei, a noi provocări. 

L-am întrebat ce semnificaţie are pentru domnia sa ziua de 29 iulie, astăzi, când împlineşte 65 de ani: „29 iulie a însemnat dintotdeauna o zi caldă, în care ne strângem, la mine acasă, toţi cei care de peste 30 de ani suntem prieteni”, vine răspunsul. 

„Sunt un conservator convins, îmi păstrez prietenii cu sfinţenie, există o statornicie în relaţiile noastre. Aşadar, pe  29 iulie ne strângem, bem un şpriţ şi spunem din ce în ce mai puţine bancuri, 29 iulie este prilejul când îmi văd iarăşi copilul acasă şi putem să mai discutăm, ne strângem în jurul sentimentelor noastre, al iubirii nesfârşite din familia noastră”.

În atelierul său, Gheorghe Andreescu ascultă Sting, Pink Floyd, Luz Casal şi Beethoven:

„Muzica mă transpune în lumea ideilor, acolo unde pot să gândesc. Ascult mult Beethoven, sunt înnebunit după sonatele de pian. Nu de puţine ori sunt în atelier împreună cu soţia mea, Jana, fiecare dintre noi făcând altceva”.

„Acum mă preocupă reîntoarcerea la natură: mi-am propus să las compoziţia de atelier şi să mă întorc la natura care îmi oferă infinite posibilităţi de a vedea lucrurile în profunzimea lor, să ştiu să le valorific altfel.

Cum va fi mâine? „Întrezăresc posibilitatea de a fi mâine  mai profund în ceea ce fac, lucrările mele să aibă din ce în ce mai multă consistenţă. Nu-mi propun să-mi fac retrospective, nu-mi propun să-mi scriu istoria pentru că în momentul de faţă pot munci peste 8 ore pe zi la atelier. Am, în prezent, posibilitatea de a face trei, patru expoziţii în locuri diferite”.

„Probabil că devin mai serios, probabil că şi viaţa este mai serioasă, în tinereţe credeam că tot ce zboară se mănâncă, era foarte plăcut acest sentiment, nu aveam starea permanentă de veghe pe care o am acum. Imprevizibilul pluteşte deasupra noastră, viaţa este din ce în ce mai tumultuoasă, iar la atelier am ora mea de linişte. În pătratul existenţei mele artistice cred că îmi pot fabrica ziua de mâine”.  

În luna august, soţii Jana şi Gheorghe Andreescu vor participa, alături de alţi plasticieni gălăţeni, la o expoziţie de grup la Torino, iar în octombrie, Gheorghe Andreescu va deschide la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” o expoziţie personală cu lucrările realizate în tabăra internaţională de pictură de la Balcic.

Îi spunem astăzi, cu admiraţie, La mulţi ani, domnului Andreescu!

Citit 1517 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.