Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Gerry McDonnell, Am auzit un evreu irlandez, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2016


La o editură orădeană de care gălăţenii sunt „legaţi” frumos sentimental, a apărut o nouă traducere realizată de către… gălăţeanul Petru Iamandi. O culegere de poezie şi proză aparţinând lui Gerry McDonnell, care s-a întrupat într-o carte-experiment, cu un titlu oarecum bizar, inspirat de o altă culegere, numai de proză scurtă, a lui David Marcus, care s-a numit „Cine a auzit vreodată de un evreu irlandez?” Culegerea lui McDonnell se referă la texte selectate din alte cărţi ale acestuia, asupra cărora se dau câteva explicaţii atât în „introducerea” aceluiaşi scriitor, cât şi în micuţa notă bio-bibliografică de la final, unde apar şi câteva cuvinte semnate de către un senator, David Norris, (probabil din Statele Unite) şi un oarecare, care poate nu este chiar oarecare, Gerald Davis, ultimul considerând că „Gerry McDonnell a făcut ceea ce numai un poet poate face – a înviat morţii. Astfel a păstrat în chihlimbarul poeziei lui o perioadă din istoria noastră pe care, spre nenorocul nostru etern, am fi putut-o uita mult prea uşor.” (p.62)

Pentru cine cunoaşte istoria poeziei anglo-americane, care a influenţat evident şi poezia irlandeză ( a se vedea, de pildă, Introducere în poezia americană modernă de Serge Fauchereau!), topica şi avatarurile poemelor întâlnite la Gerry McDonnell nu ar trebui să surprindă! În introducere, scriitorul îşi asumă influenţele, dar şi fascinaţia faţă de comunitatea evreilor irlandezi, care a influenţat şi opera lui James Joyce! De altfel, o altă carte a lui McDonnell, de unde sunt luate fragmente şi aici, este „James Joyce: Jewish influences in Ulysses”! Apărută în 2004.

O austeritate, dar şi o solemnitate demne de Vechiul Testament, care are şi el părţile lui luxuriante, i-a putut inspira poetului versuri precum acestea, din poemul „Lewis Harris” (cele mai multe poeme sunt intitulate după numele personajelor reale care au inspirat poemele): „… m-am stins, spre marele regret/ şi al evreilor, şi-al neevreilor, se pare.// În această infinitate neagră,/ ce mi-a rămas în minte e/ un singur strop de ploaie în lumina soarelui,/ după o aversă de vară./ precum acel strop de ploaie,/ care cade de pe frunză,/ am căzut şi eu, după ce-am bolit puţin.” (p.18)

Aceste false-epitafuri, deoarece pot fi considerate astfel, aduc aminte de însemnări de pe cărţi vechi, în care stăpânii cărţilor notează episoade de familie, cataclisme naturale, aducându-ne nouă aminte că o să murim şi că dintr-o viaţă de om pot rămâne doar atâtea cuvinte: „Îmi reiau numele de domnişoară./ Joseph Bloom, soţul meu,/ m-a lăsat văduvă de paie,/ cu cinci copii./ Am luat un chiriaş evreu./ Dintr-una într-alta, am ajuns să trăiesc cu el.// Ostracizată de comunitate,/ femeie părăsită de bărbat, oficial văduvă,/ am vândut stofe fetelor de la fabrica lui Jacob/ pentru câţiva bănuţi pe săptămână.”

Este o poezie în care epicul are un rol important, chiar şi aşa, abia schiţat, iubitorii lui James Joyce putând să considere că este o carte de schiţe pentru partea a doua de la „Oameni din Dublin”. Dacă nu chiar o schiţă pentru o nouă saga a Bloom-ilor, deoarece, dacă ne amintim, personajul principal era un Leopold Bloom, iar în aceste poeme sunt multe personaje Bloom. Metafora nu este căutată cu orice preţ, dacă se naşte singură, e cu atât mai bine! Benny Bloom: „Mi-a plăcut să trag câte-un păhărel,/ mereu cu vântul prin buzunare…” Cohen: „Primele dezamăgiri din viaţă/ mi-au împietrit inima. (…)// Sufeream după tot ce pierdusem în tinereţe;/ plumb negru pe degete toată ziua,/ cearşafuri pătate de cerneală neagră noaptea.” Jonas Bloom: „Pun această întrebare. Dumnezeu a vrut să mă pedepsească/ atunci când m-a văzut,/ un bărbat fercheş,/ cu zâmbetul blând/ şi o barbă roşie, bine întreţinută,/ într-un fel de redingotă, cu joben,/ acum cu ochii întristaţi… (…) Sau n-a făcut decât să observe?” (p.40)

Omul sau Dumnezeu, omul şi Dumnezeu sunt relaţii de înţeles în cadrul poporului lui Dumnezeu. Din „Lost and Found”, poemul din 2003, rezultă o baladă frumoasă a lui Mono: „Mono s-a lăsat în voia lui Dumnezeu/ şi crede că, pînă la urmă,/ lucrurile se vor aranja.//(…) Unde era Dumnezeu, întreabă ei, când…?/ Mono răspunde, unde era omenirea?/ (…) Mono meditează -/ Pasărea Phoenix s-a ridicat din cenuşă,/ cu o tinereţe înnoită,/ ca să treacă printr-un nou ciclu,/ o jertfă în flăcări, un holocaust?// Iar Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam/ să-l ia chiar pe Isaac,/ fiul lui preaiubit,/ şi să-l sacrifice/ ca un holocaust sau ca o jertfă în flăcări,/ pe muntele pe care va să se arate-// să se ridice din cenuşă,/ să trăiască iar şi iar?// Şi acelaşi Dumnezeu/ şi-a trimis Fiul, unicul…// O insensibilitate ieşită din comun?/ se întreabă Mono.// Aproape visând, aude vocile/ celor care trec şi se opresc.” (p.27)

Finalul baladei ne aduce aminte, trist, că holocaustul (Cracovia, Mitau, Moscova, Dachau sunt invocate) poate fi oricând pentru individ, Mono fiind ucis de nişte drogaţi.

Lumea acelor evrei este abia schiţată, parcă vedem un album de familie cu fotografii sepia, dar în care, vorba poemului de mai sus, vocile par a fi mai importante. Ultimul poem din carte se intitulează chiar „Cei ce lipsesc”, asupra acelora de acolo fiind lămuriţi mai exact în introducere, trimiterea fiind şi la nişte victime copii ale comunităţii evreieşti din cartierul Marais din Paris.

Este mai mult decât evident că istoria evreilor (ori literatura despre evrei) nu mai poate fi redată fără trimiteri la Holocaustul celui de-al doilea război mondial, proza din carte, „Moştenirea” atingând acest subiect delicat, care ne aduce aminte că de multe ori demonii nu sunt decât nişte funcţionari, nişte birocraţi. Kafka, un alt evreu, a ştiut-o atât de bine! În altă ordine de idei, este un text despre responsabilitate şi asumarea acesteia, vinovaţii în istorie putând fi nu numai, aici, guvernul german nazist, ci şi cel irlandez, şi el anti-semit în epocă.

Bref, aşa cum îşi încheie autorul introducerea, avem de-a face cu (şi de-a citi) „o călătorie fascinantă prin comunitatea evreilor irlandezi.”

Citit 679 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iunie 2017 19:20

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.