Viaţa liberă

Viaţa liberă

Poșta Română sprijină consumatorii vulnerabili în depunerea cererilor pentru tichetele de energie

Luni, 01 Septembrie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Începând din data de 28 august 2025, Poșta Română pune la dispoziția consumatorilor vulnerabili posibilitatea de a depune în format tipărit cererile pentru acordarea tichetelor de energie, direct la subunitățile poștale din întreaga țară. Prin cele peste 5.000 de subunități poștale, compania facilitează accesul la acest sprijin financiar pentru cetățenii fără internet sau din localitățile mai greu accesibile. Sprijinul oferit prin tichetele de energie: valoare: 50 de l ...

Mașinile vor fi impozitate după principiul „poluatorul plătește”

Duminică, 31 August 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Finanțelor a publicat, în dezbatere publică, proiectul de lege revizuit cu noile taxe care vor intra în pachetul 2 de măsuri fiscale. Proiectul prevede, printre altele, un nou mecanism de impozitare a mijloacelor de transport, astfel încât să existe o diferențiere între vehiculele mai poluante și cele mai puțin poluante, pe principiul „poluatorul plătește”. În urma unui studiu elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale, au fost făcute propuneri de impozitare luându-s ...

Temperaturi ridicate în septembrie

Luni, 01 Septembrie 2025 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit prognozei publicater de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru următoarele patru săptămâni, luna septembrie va debuta cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în sudul țării. Temperaturile vor rămâne ușor mai ridicate în regiunile sudice până pe 14 septembrie, iar în ultimele două săptămâni ale lunii vor avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval în întreaga ţară. Regimul pluviometric se va ...

Admitere de toamnă la Universitatea "Dunărea de Jos"

Duminică, 31 August 2025 17:30 | Publicat în EDUCAŢIE
De luni, 1 septembrie, începe admiterea de toamnă la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați. Până pe data de 9 septembrie, se pot face înscrieri, atât online, cât și la centrele special amenajate în instituţie, pentru 142 de locuri bugetate, 1.026 de locuri cu taxă şi 76 de locuri pentru românii de pretutindeni. Cele mai multe locuri libere la buget sunt la: Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică - 39, Ştiinţe şi Mediu - 20, Litere - 15, Istorie, ...

Expoziție personală Diana Melnic

Luni, 01 Septembrie 2025 10:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Vineri, 5 septembrie, de la ora 18.00, Galeria de Artă „Nicolae Mantu” va găzdui vernisajul expoziției personale a artistei Diana Melnic, intitulate „Între tine și lume”. Expoziția reunește lucrări ce explorează relația afectivă dintre copil și mamă, dintre spațiul domestic și cel exterior. Fiecare lucrare surprinde un moment de apropiere, o scenă domestică sau o lumină care deschide spațiul dincolo de vizibil. Copilul este figura centrală, dar în substrat se simt ...

Protest împotriva imigranților, autorizat de Primăria Capitalei

Duminică, 31 August 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Primăria Municipiului Bucureşti a aprobat un protest organizat de Noua Dreaptă şi partidul SOS România, programat pentru 2 septembrie, pe trotuarul din faţa sediului primăriei. Manifestaţia e îndreptată proiectului „Strategia de incluziune a migranţilor”, spun organizatorii. Protestul este programat între orele 11.00 şi 13.00. Manifestația vine la doar o săptămână după ce un livrator din Bangladesh a fost lovit în față, în timp ce aștepta la semafor. „Du-te înapoi ...

Bătaie într-o parcare din Focșani

Duminică, 31 August 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un scandal violent între mai multe persoane a izbucnit, sâmbătă seara, în parcarea unui supermarket din Focşani, după ce o tânără de 19 ani care a încercat să facă drifturi a pierdut controlul volanului și a lovit trei mașini parcate, a anunțat IPJ Vrancea. În imaginile violenţelor se observă cum mai mulți tineri se lovesc cu pumnii, fiind despărțiți de agenții de poliție. În urma incidentului, două persoane au fost amendate cu 1.000 de lei, iar tânăra din cauza c ...

Profesorii fac demersuri pentru a boicota anul școlar

Duminică, 31 August 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Sindicatele din Educaţie au inițiat procedura unui referendum prin care profesorii să decidă dacă vor boicota activitățile de predare după data de 9 septembrie. În prima zi de școală, 8 septembrie, cadrele didactice nu vor participa la festivităţi, anunțând în schimb proteste. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au anunțat, într-un comunicat, că proteste vor avea loc pe 3, 4 și 5 septembrie, la Minist ...

Venituri în creştere pentru NEPI Rockcastle

Luni, 01 Septembrie 2025 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle, proprietarul Shopping City Galaţi, a înregistrat o creştere de 12% a venitului operaţional net, în prima jumătate a anului 2025, ajungând la 307 milioane de euro, iar valoarea portofoliului de proprietăţi a depăşit în premieră pragul de 8 miliarde de euro, potrivit cifrelor zf.ro. Valoarea totală a proiectelor aflate în construcţie sau autorizare este de aproximativ 795 milioane de euro, din care 276 milioane de euro au fost deja investi ...

Judeţul Galaţi, sub Cod galben de vijelii

Duminică, 31 August 2025 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii au actualizat prognoza pentru ziua de duminică și au emis alerte Cod portocaliu și Cod galben de furtuni și vijelii, care vizează o mare parte din țară, inclusiv Galaţiul, până la ora 21.00. Codul galben de vreme instabilă, cu Galaţiul printre judeţele ce vor fi afectate, a intrat în vigoare la ora 10.00 și este valabil până la ora 21.00. Vizate sunt Transilvania, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, nordul Crișanei, Maramureșul și cea mai mare parte a zonei ...
Pagina 12 din 584