Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

În plină pandemie, gălăţenii nu renunţă la împrumuturi

Vineri, 20 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Chiar dacă, în contextul situaţiei create de pandemia de Covid-19, standardele de creditare pentru împrumuturile destinate populaţiei s-au înăsprit, piaţa bancară gălăţeană a păstrat un trend ascendent, atât în ceea ce priveşte creditele de consum, cât şi creditele imobiliare, rezultă din datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR). La sfârşitul trimestrului trei al acestui an, strict la nivelul populaţiei, valoarea creditelor contractate de gălăţeni era ...

Noua şarjă de nemernici

Vineri, 20 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După cazul "Colectiv", nu am mai fi crezut că lucruri fundamentale din funcţionarea unor instituţii, spitaliceşti mai ales, ar putea fi neglijate. Ne-am înşelat. Cazul de la Piatra-Neamţ, când bolnavii au ars de vii în spitalul care ar fi trebuit să se lupte pentru viaţa lor, este dovada în acest sens. Culmea, accidentul respectiv s-a petrecut chiar în secţia ATI, cea care ar fi trebuit să fie, poate, la nivelul unui spital, secţia cea mai importantă ca intervenţie "în linia ...

Canada, expusă unor atacuri cibernetice

Vineri, 20 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
State precum China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord reprezintă "cele mai grave ameninţări cibernetice" pentru Canada, unde ele ar putea ataca reţeaua electrică, relevă un raport publicat miercuri şi citat de AFP. "Numărul autorilor de ameninţări cibernetice este în creştere, iar acestea devin tot mai sofisticate", atrage atenţia Centrul pentru Securitatea Telecomunicaţiilor din Canada. Documentul enumeră ameninţările care îi vizează pe cetăţeni şi companiile din Canada, cum ...

Pandemia a expus deficienţele din sistemele de sănătate

Vineri, 20 Noiembrie 2020 07:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Pandemia de COVID-19 a dezvăluit deficienţe grave în sistemele de sănătate ale ţărilor europene, se arată într-un raport publicat joi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), relatează dpa. Lipsa de personal reprezintă o problemă mai gravă decât numărul de paturi de spital disponibile, subliniază raportul OCDE. Acest lucru se explică prin faptul că înfiinţarea unui spital temporar este posibilă rapid, în timp ce pregătirea angajaţilor în domeni ...

NATO va continua şi fără SUA misiunile în Afganistan

Vineri, 20 Noiembrie 2020 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
NATO îşi menţine angajamentul faţă de misiunea în Afganistan, în ciuda anunţului privind reducerea efectivelor americane la nivelul de 2.500  de militari, înainte de jumătatea lui ianuarie 2021, a anunţat purtătoarea de cuvânt a alianţei, Oana Lungescu, citată de dpa. “NATO îşi va continua misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate afgane. Ne menţinem de asemenea angajamentul de finanţare a acestora până în 2024”, a afirmat Lungescu ...

UE analizează „soluţii practice” în conflictul cu Ungaria şi Polonia

Vineri, 20 Noiembrie 2020 00:25 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană analizează "soluţii practice" pentru a rezolva conflictul său cu mai multe state-membre din est, care blochează planul de relansare european, însă va avansa fără ele în cazul în care nu va exista o soluţie, a declarat miercuri secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, informează AFP. "Împreună cu preşedinţia germană a (Consiliului) UE căutăm soluţii practice", însă "vom vedea, dacă va fi nevoie în ultimă instanţă, cum să ...

Arestare în cazul atentatelor din Birmingham, din 1974!

Miercuri, 18 Noiembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Poliţia antiteroristă britanică a anunţat miercuri că a arestat un bărbat implicat în atacurile cu bombă comise în 1974 în două baruri din Birmingham şi soldate cu 21 de morţi, cea mai gravă acţiune de acest fel de pe teritoriul britanic în timpul celor 30 de ani de conflict din Irlanda de Nord, relatează Reuters.Poliţia comitatului West Midlands a precizat că ofiţerii antiterorism au arestat un bărbat în vârstă de 65 de ani la locuinţa sa din Belfast în legătură cu a ...

Slovenia se alătură Ungariei şi Poloniei în disputa acestora cu UE

Miercuri, 18 Noiembrie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Prim-ministrul sloven Janez Jansa le-a adus sprijinul său Ungariei şi Poloniei în disputa acestora cu Uniunea Europeană, denunţând la rândul său mecanismul care condiţionează accesul la fonduri europene de respectarea statului de drept, şi cerând revenirea la acordul intervenit la summitul din iulie între liderii UE, transmite France Presse. “Numai o instanţă judiciară independentă poate spune ce este statul de drept, nu o majoritate politică”, a afirmat Jansa într-o scri ...

Licitaţia pentru lucrările la terminalul multimodal, resuscitată a patra oară

Joi, 19 Noiembrie 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Licitaţia de "Lucrări pentru execuţia cheului din cadrul proiectului Platformă Multimodală Galaţi - Etapa I - Modernizarea infrastructurii portuare" - a fost relansată, un anunţ în acest sens fiind publicat miercuri, 18 noiembrie, în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP/SICAP). Este pentru a patra oară când Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi încearcă să găsească un constructor pentru prima etapă a lucrărilor, investiţii de 102,7 milioane de ...

Negocieri pentru noi facilităţi la plata creditelor bancare

Miercuri, 18 Noiembrie 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor negociază cu sistemul bancar noi măsuri de amânare a ratelor, pentru a ajuta clienţii cu împrumuturi să treacă mai uşor peste criza economică indusă de măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. Pe de altă parte, oficialii din Finanţe precizează că facilităţile bancare nu vor fi la fel de generoase precum cele acordate în prima parte a acestui an. Dacă ar fi să ne referim strict la piaţa bancară gălăţeană, miza stabilităţii sistemulu ...
Pagina 521 din 932