Aventura colonelului Boyle, într-o conferinţă în Lapidarium

Marți, 24 Aprilie 2018 12:00 | Publicat în CULTURA
„În luna aprilie 1918, în portul Galaţi ancora şlepul care îi aducea acasă pe parlamentarii români refugiaţi la Odessa”, este fraza-cârlig cu care suntem momiţi din nou la o incitantă conferinţă despre odiseea aventurierului canadian Joseph Boyle, căutătorul de aur şi autorul unor incredibile operaţiuni de salvare în timpul Primului Război Mondial, un intim al Reginei Maria, cel care dădea cândva şi numele unei străzi… Conferinţa, înscrisă în şirul de astfel de ...
Colegiul Naţional "Al. I. Cuza", în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, prin Facultatea de Litere, ISJ, Casa Corpului Didactic şi Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia", organizează, pe 28 aprilie, Conferinţa Naţională "Paradigmele (Post)modernităţii", ajunsă la a IV-a ediţie şi având tema "Canonul cultural şi şcoala". Vor conferenţia în plen prof. univ. dr. Doiniţa Milea şi prof. univ. dr. Simona Antofi, de la Departamentul de literatură, lingvistică ...

Conferinţă dedicată Unirii Basarabiei cu România

Miercuri, 21 Martie 2018 17:00 | Publicat în CULTURA
Cea de-a doua dintre conferinţele organizate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi din seria „Cum s-a creat România”, cu prilejul marcării Centenarului Marii Uniri, va fi susţinută mâine, 22 martie, de către un invitat special al Direcţiei pentru Cultură şi al Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”: prof. dr. Costin Cilit. De la ora 14,00, în Lapidariumul Muzeului de Istorie de pe strada Domnească (vizavi de Biserica Greacă), invitatul va susţine conferinţ ...
Municipiul Galaţi va găzdui, în perioada 9-13 mai, Conferinţa Europeană de Psihiatrie şi Sănătate Mentală - Galatia 2018. Este vorba despre un eveniment cu impact pe scena psihiatrică şi medicală naţională şi internaţională, manifestare la care şi-au anunţat deja prezenţa nume importante din domeniu la nivel mondial. Principalii beneficiari ai acestui eveniment medical important vor fi medicii psihiatri, cei de familie, precum şi medicii din alte specialităţi care vin în ...

Alexandru Mironov va susţine o conferinţă la Galaţi

Joi, 22 Februarie 2018 15:00 | Publicat în CULTURA
Vineri, de la ora 15,00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi, va avea loc conferinţa "Despre comunicare în ştiinţă", susţinută de profesorul Alexandru Mironov, alături de astronomul Cătălin Beldea, de la revista "Ştiinţă şi Tehnică". Alexandru Mironov, cunoscut publicului larg ca scriitor şi jurnalist în domeniul ştiinţei, critic SF şi senior-editor la revista "Ştiinţă şi Tehnică", va susţine prezentarea cu ti ...

Reuniune privind bugetul Uniunii Europene

Miercuri, 10 Ianuarie 2018 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a deschis, joi, 10 ianuarie 2018, la Bruxelles, lucrările unei conferinţe de două zile, pe tema viitorului buget pe şapte ani al Uniunii Europene. La reuniunea intitulată "Perspective pentru viitorul nostru - elaborarea cadrului financiar multianual" participă comisarii pentru buget, dezvoltare regională şi investiţii. Conferinţa deschide ultima etapă a pregătirilor pentru următorul cadru financiar multianual, înaintea întâlni ...

Conferinţă pe tema proiectului căii navigabile Galaţi - Gdansk

Sâmbătă, 21 Octombrie 2017 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Proiectul privind realizarea unei căi navigabile interioare care să unească Marea Neagră cu Marea Baltică pe axa Galaţi – Gdank (Polonia) a făcut, vineri, 20 octombrie, subiectul unei conferinţe organizate de Primăria Galaţi şi CJ Galaţi, în parteneriat cu patronatele din cadrul CNIPMMR, Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale şi compania Ekkou VP.După cum v-am relatat în paginile ziarului „Viaţa liberă”, acest proiect a fost prezentat, în 1920, de Funda ...

Teodor Baconschi vine la Galaţi

Joi, 19 Octombrie 2017 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
UPDATE - Din motive neprevăzute, conferinţa la care ar fi trebuit să participe astăzi la Galaţi Teodor Baconschi s-a amânat. Organizatorii vor anunţa data când aceasta va fi reprogramată. Arhiepiscopia Dunării de Jos, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi Biblioteca "V.A. Urechia" organizează vineri, 20 octombrie, în Aula Magna, conferinţa "Dinamica Ortodoxiei în lumea globalizată", susţinută de dr. Teodor Baconschi. Diplomat şi scriitor, antropolog religios, teolo ...

Un expert în sănătate conferenţiază la Galaţi

Miercuri, 18 Octombrie 2017 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Joi, 19 octombrie, ora 16,00, în sala A001, din str. Dr. Carnabel nr. 61, va avea loc o conferinţa pentru U3A susţinută de prof. univ. dr. Radu Dop. Chirurg cu o bogată carieră universitară şi de cercetare, Radu Dop a fost director al Spitalului Clinic de Urgenţă din Bucureşti şi ministru-adjunct al Sănătăţii. Este cercetător în Grupul Starwalker al Institutului de Ştiinţe Spaţiale de la Măgurele, expert al Comisiei Europene şi membru fondator al Asociaţiei de Telemedicin ...

ÎNCEPE Conferinţa Citizen Galaţi

Duminică, 15 Octombrie 2017 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 9 dimineaţa, va avea loc Conferinţa Citizen, organizată de Primăria Galaţi. Aceasta face un apel către tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani care sunt dornici să afle cum pot deveni cetăţeni implicaţi în problema reciclării, a mediului înconjurător şi care le sunt responsabilităţile şi drepturile.  Conferinţa pleacă de la premiza că, atunci când te naşti într-un oraş, eşti automat numit cetăţean. De aici pleacă şi ...
Pagina 6 din 13