"Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Sunt în lacrimi... [lacrimi de fântânăcare plânge (noaptea) să se umplepentru setea sufletelor arse]...!Şi ce pietre!... numai pietre scumpeţin fântâna-n viaţă şi-n picioare,pietre printre care cuiburi multescot (din vrăbii) semnul înmulţirii,şi-au şi timp (cât lumea lor) s-asculteceastă pururi lăcrămare-n sine,cest adânc dor/sens al însetăriidin înaltul sufletelor arse,scumpe-n veac de veacuri şi-acătării!Sunt şi-aici şi- ...

"Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Zice că sunt când nu mai sunt! când nu mai sunt?... ce întrebare! şi n-am răspuns... şi mă strecor în miezul clipei următoare, unde-o sămânţă cu ne/tot stă-n semn şi-n vârf de fecundare, mă face steauă şi mă dă drept hrană la continuare! Zice c-am fost când nu am fost! când nu am fost?... e o minciună! şi am răspuns: am fost mereu, însă nu are ce să spună, n-are nici cum, n-are nici când şi nici nu poate să se-ascund� ...

Cum să nu mă inunde stupefacţia când fotografia de pe displayul doamnei este chiar acea venerabilă domnişoară (aproape doamnă) de atuncea... care mi-a administrat pe supra/faţă câteva rafale scurte de palme lungi, de mi-a venit să mă sui pe umerii hatmanului şi să urlu până-n Ucraina? Şi cum să nu-nlemnesc (în continuare) când femeia/colega de bancă lăcrămează fără oprire, şi tot şterge poza/ecranul, şi tot tace, şi nu-mi dă (şi dânsa) măcar o rafală cu aminti ...

"Cele mai clare poezii rămase tablou" Sau trebuia să fi plecat mai înaintede-a fi-nceput cest crud spectacol ordinar,sau trebuia să fi rămas atunci, în urmă,printre nimicuri sfinte, singur şi hoinar!Să fi rămas unde stă timpul şi-unde locul(n)-are nimic în legănare şi-n descânt,unde văzduhul e sfinţit de ochii mameişi naltul umblă (omeneşte) pe pământ!Atunci, acolo, sub secanta selenară,sub cerul plin cu ochii tatei, trecătoripe cest rotund (încă-nvârtindu-se-n rotir ...

Deschid "Ce zgomot face cântecul când moare" la pagina 44. Înghit întru-un fel de sec, simt că mi-i de iască esofagul, dar îndrăznesc. Aşa, cu voce aproape pierdută. Aşa, cu-n ochi în carte şi cu-n ochi la doamnă. Să văd şi să-i "gust" reacţia. Să ştiu de ce şi cum să mă feresc. Aşa-i "torc" aproape de ureche un "Descântec de vreme rea". Şi mâţa ciuleşte urechile. Chiar şi căţeaua mă priveşte şi parcă-mi face semn că-i bine, că n-am ce să păţesc, de parc ...

Fără să vreau (şi fără nici o intenţie clară) îmi aştern ochii pe doamna de lângă mine. Parcul Libertăţii freamătă. Ea nu zice nimic. Oare-i place să mă chiorăsc la ea? Designul colegei de bancă e destul de atrăgător. Chiar ademenitor, mi se pare. Tot rulează nişte poze pe displayul uneltei de zis şi de făcut. Stă cam câte-o clipită pe fiecare fotografie, oftează intenţionat şi adânc (aş crede eu)... şi nici de-a naibii nu-mi arat-un ochişor. Devin din ce în ...

"Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) trebuie să facem ceva împotrivacestui Cuvânt ne/obişnuit şi ne/îndurător -şi chiar acuma să-l pedepsim aspru şi definitivpe Regele-fiu al Vântului,care a reuşit să păcălească Moartea foarte uşor (!)(!) trebuie să-i smulgem din minte şi din inimăideea şi trufia că l-a plămădit pe Ulise:un aventurier şi mai şiret,care şi-a trădat nevasta, l-a înşelat şi pe Homer,a ruinat atâtea sirene şi atâtea vise (!)(!) să scoatem ...

"Cele mai adevărate poezii rămase tablou" Atunci, la sfârşit, iar (te)-auzi din adânc:/ ce viaţă rapidă!Începi să te miri, ca şi cum nici nu ştii/ că-i gata să-nchidă,te miri şi începi să-nfăşori un zadar,/ un fir [oare care (?)]pe ghemul (de) unde ai fost des/făcut/ şi dat la Uitareşi pus la ocară, la colţ şi la stâlp/ s-auzi cum se-(n)toarcenimic tot, nimic tot, sub semnul (fatal?)/ aceloraşi Parce!Atunci, la-nceput, iar (te)-auzi din adânc:/ ce moarte rapidă!Şi ...

Vară. Şi ce vară! Mai caldă şi mai frumoasă decât vară-mea primară, fata cumnatului mamei, dinspre tata, prima şi ultima mea vară, fiindcă, în rest, am numai veri! Vorba ceea: o vară, doi veri...!... Ce ţi-i şi cu vara asta! La singular, face numai ca vară-mea! Iar la plural, face şi ca văru-meu! Şi ce splendid anotimp! Ce splendidă anotimp(ă)! Nu? Sigur că da! Răceala de vară nu-i efectul încălzirii globale?Ce vară! Cam la vremea sânzienelor, să zic! Cam când lum� ...

Da, nu şuguiesc! Mă apropii (sunt apropiat) de cimitir! De-acum, cred că e simplu! Mai am oleacă, doar oleacă... şi-o văd pe MAMA, şi-l văd pe TATA! Şi chiar mă bucur şi încerc un fel de satisfacţie egoistă că-s primul care-şi vede părinţii morţi... aşa, în mod para/normal, în mod bizar, în pofida şi în sensul invers al „vederilor” generale propovăduite de tot ce suflă ori fluieră în biserici şi pe lângă biserici! Sunt primul învăţat/dezvăţat... să „t ...