Moscova a marcat, cu întârziere, Ziua Victoriei

Moscova a marcat, cu întârziere, Ziua Victoriei
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O paradă militară extravagantă, menită să marcheze Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc miercuri la Moscova, în condițiile în care președintele Vladimir Putin pare să își consolideze sprijinul popular, înaintea unui referendum național care l-ar putea menține la putere până în 2036.

Parada anuală este de obicei organizată pe 9 mai. Putin a planificat inițial o sărbătoare majoră, invitând lideri precum președintele francez Emmanuel Macron și președintele chinez Xi Jinping. Dar, la fel ca multe evenimente publice de pe glob, evenimentul a fost amânat, pe fondul epidemiei de coronavirus. Kremlinul a întârziat evenimentul după ce o scrisoare de la organizațiile veteranilor a exprimat îngrijorări cu privire la riscurile pentru sănătate pe care le poate prezenta un astfel de eveniment.

Mulți lideri străini au ales să rămână departe de eveniment, dar lideri ai mai multor foști state sovietice au fost prezenți miercuri, inclusiv președintele belarus Alexander Lukaşenko, un sceptic proeminent al coronavirusului. Publicul din acest an din Piața Roșie a fost redus semnificativ, câte două sau trei locuri au rămas goale pentru a separa grupurile de invitați. Mulțimea s-a strâns în afara pieței pentru a urmări tancurile, în ciuda apelurilor primarului din Moscova, Serghei Sobyanin, de a rămâne acasă și a viziona parada la TV. Putin a fost înconjurat de veterani, care au trebuit să fie carantinați timp de 14 zile, într-o stațiune de sănătate din afara Moscovei, a precizat Kremlinul.

La paradă au participat peste 14.000 de militari, printre care și contingente internaționale, din India, Mongolia, China și fostele republici sovietice din Asia Centrală. Parada este semnificativă pentru președintele rus în acest an, acesta aflându-se în fața unui vot național cu privire la modificarea constituției Rusiei, ceea ce ar putea reseta perioadele sale prezidențiale și i-ar putea deschide calea pentru a rămâne la putere până în 2036. Votul respectiv a fost programat inițial pentru 22 aprilie, dar a fost amânat din cauza coronavirusului.

Rusia raportează aproximativ 7.000 de cazuri noi pe zi, numărul total de cazuri confirmate fiind de peste 600.000. Moscova a ridicat cele mai multe restricții înaintea paradei, dar multe orașe din țară în care de obicei au loc parade au ales să le anuleze sau să le țină fără spectatori.

Citit 630 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iunie 2020 18:44

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.