Femeile, acceptate în conducerea moscheilor din Arabia Saudită

Femeile, acceptate în conducerea moscheilor din Arabia Saudită
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Autorităţile din Arabia Saudită au informat despre desemnarea a zece femei în funcţii de conducere în două din cele mai importante locuri sfinte ale islamului. Un comunicat emis de conducerea celor două moschei sfinte din Mecca şi Medina menţionează numirea a zece femei în diferite departamente, în special cu caracter administrativ şi tehnic. Numirea unor femei în funcţii proeminente ale unor instituţii religioase este un eveniment rar în regatul saudit, care a ţinut mult timp femeile departe de piaţa muncii. Accesul femeilor la piaţa locurilor de muncă a fost permis abia în 2016.

Consolidarea drepturilor femeilor a avut loc în ultimii patru ani la iniţiativa tânărului prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, care urmăreşte diversificarea economiei regatului şi încetarea dependenţei sale de petrol. În prezent, există femei saudite care conduc bănci sau companii, sunt poliţiste de frontieră, poliţiste sau chiar chelneriţe. Pe lângă accesul pe piaţa muncii, femeile saudite pot acum să obţină permis de conducere sau paşaport fără permisiunea unei rude de sex masculin.

Citit 1001 ori Ultima modificare Luni, 17 August 2020 19:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.