Papa Francisc avertizează ţările bogate

Papa Francisc avertizează ţările bogate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ţările bogate nu ar trebui să se aprovizioneze cu un vaccin împotriva coronavirusului şi ar trebui doar să sprijine financiar companiile angajate să protejeze mediul, să îi ajute pe nevoiaşi şi binele comun, a spus miercuri Papa Francisc, citat de Reuters. La audienţa săptămânală, Suveranul Pontif a declarat: "Ar fi trist dacă bogaţilor le este dată prioritate la vaccinul împotriva Covid-19. Ar fi trist dacă vaccinul devine proprietate a unei naţiuni sau a alteia, dacă nu este universal şi pentru toată lumea".

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a spus acelaşi lucru marţi - orice naţiune care stochează posibile vaccinuri anti-coronavirus, în timp ce altele sunt excluse va face ca pandemia să se agraveze. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a avertizat cu privire la „naţionalismul legat de vaccin” şi le-a cerut ţărilor să convină asupra unui pact global până la 31 august. Peste 150 de vaccinuri se află în fază de dezvoltare, iar mai mult de 20, în faza de studii clinice pe oameni, în timp ce mai puţin de zece sunt în fază finală de testare.

Papa Francisc a spus că s-ar isca un „scandal” dacă guvernele împart sprijinul financiar legat de pandemie doar pentru anumite industrii. Criteriul pentru ca o companie să primească ajutor public ar trebui să fie „contribuţia la incluziunea oamenilor care, în mod obişnuit, sunt excluşi din societate”, a mai spus el.

Peste 21,9 milioane de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar mai mult de 772.000 de persoane au murit. „Pandemia este o criză şi nu iese nimeni dintr-o criză la fel ca înainte. Fie vom ieşi mai bine, fie mai rău”, a mai spus Papa.

Audienţele săptămânale au loc, în continuare, online, din biblioteca Papei de la Vatican.

Citit 651 ori Ultima modificare Miercuri, 19 August 2020 18:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.