20 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001

20 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001
Sursa foto, digi24.ro
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ceremonie de comemorare, la 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, în zona „Ground Zero” din New York, unde se aflau Turnurile Gemene din cadrul Complexului World Trade Center, prăbuşite după ce au fost lovite de avioane de pasageri deturnate de terorişti. Sâmbătă, 11 septembrie 2021, au fost prezenți foștii președinți americani Barack Obama și Bill Clinton, actualul președinte al SUA, Joe Biden, alături de mii de persoane. În paralel, la sediul Pentagonului, s-a desfăşurat o altă ceremonie de comemorare, în memoria celor 184 de persoane decedate în acest loc pe 11 septembrie 2001. Declarații

11 septembrie 2001 este o zi care a rămas în istorie, momentul când Statele Unite ale Americii au suferit cel mai sângeros atac străin comis vreodată pe teritoriul american. Două avioane cu pasageri la bord au fost deturnate de teroriști și apoi au lovit în plin cele două turnuri gemene ale complexului World Trade Center, în timp ce alt avion cu pasageri s-a prăbușit peste Pentagon, iar o altă aeronavă a căzut pe un câmp din Pennsylvania. 3.000 de victime din 90 de țări, inclusiv 5 români, din care peste 1.000 încă nu au fost oficial identificate - bilanțul sumbru al atentatelor. La „Ground Zero” din New York, locul atentatelor, totul s-a schimbat: zona a devenit un adevărat altar închinat celor care au avut de suferit și care îmbină spații verzi și monumente cu noi construcții impresionante.

Cronologia atacurilor de pe 11 septembrie 2001

Citit 559 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Septembrie 2021 23:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.