Gestionarea Brexit merge prost, dar merge... înainte

Gestionarea Brexit merge prost, dar merge... înainte
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Liderul opoziţiei britanice, Keir Starmer, a afirmat luni că nu are în vedere întoarcerea Regatului Unit în Uniunea Europeană dacă partidul său va ajunge la putere, notează AFP. "A pune în discuţie ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană ar fi o sursă pentru mai multă diviziune", a afirmat el într-un discurs în care prezenta abordarea laburiştilor pentru "a face Brexitul să funcţioneze". "Sub un guvernul laburist, Regatul Unit nu se va întoarce în UE. Nu ne vom alătura pieţei unice. Nu ne vom alătura uniunii vamale", a spus el, la sediul think-tankului Centre for European Reform.

Mai moderat şi eurofil decât predecesorul său Jeremy Corbyn, Keir Starmer a fost timp de trei ani responsabil pentru Brexit în rândul opoziţiei, folosindu-şi expertiza juridică pentru a trage regulat la răspundere guvernul.

Dacă s-a arătat odată în favoarea unui al doilea referendum, Keir Starmer pune doar rareori problema Brexitului pe masă de când a fost ales lider al partidului în urmă cu doi ani. "Nu putem merge mai departe, creşte ca ţară, schimba sau recâştiga încrederea celor care şi-au pierdut credinţa în politică dacă ne concentrăm constant pe disputele din trecut", a afirmat liderul laburist.

Declaraţiile sale intervin în contextul în care 54 la sută dintre britanici sunt de părere că ieşirea din UE a mers prost, potrivit unui sondaj recent al institutului YouGov. Pe de altă parte, 61 la sută dintre repondenţi cred că gestionarea de către guvern a Brexitului este proastă.

Citit 459 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.