Alianța de extremă dreapta a câștigat alegerile în Italia (exit-poll)

Alianța de extremă dreapta a câștigat alegerile în Italia (exit-poll)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Coaliţia condusă de Giorgia Meloni, lidera formaţiunii Fratelli d'Italia, şi din care mai fac parte Liga, formaţiunea de extremă dreapta a lui Matteo Salvini, şi Forza Italia, formaţiunea conservatoare a lui Silvio Berlusconi, ar urma să câștige alegerile legislative din Italia, arată primele exit-polluri anunțate după încheierea votului. Un exit-poll realizat pentru televiziunea de stat RAI arată că blocul format din aceste trei partide va obține între 41% și 45% din voturi, suficient pentru a controla ambele camere ale parlamentului. Conform estimărilor, Fratelli d'Italia ar fi obținut între 22% și 26% din sufragii. Liga lui Matteo Salvini şi partidul lui Berlusconi au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv, între 6 şi 8% din voturi, potrivit sondajului prezentat de RAI. Rezultatele finale sunt așteptate în cursul zilei de luni.

Prezența la urne a fost una foarte slabă, de 64,6% (față de 73,68% în 2018) din cei aproximativ 51 de milioane de italieni chemaţi duminică la urne. În urma acestor alegeri vor fi aleşi 600 de parlamentari (400 de deputaţi şi 200 de senatori), o reducere semnificativă faţă de actualul număr de 945 (630 şi 315), modificare adoptată prin referendum.

Favorită pentru a deveni prima femeie în fruntea unui guvern din istoria Italiei este Giorgia Meloni, preşedinta partidului Fraţii Italiei (Fratelli d'Italia, FdI), mişcare politică cu un ADN post-fascist. În vârstă de 45 de ani, Giorgia Meloni a urcat în sondajele de popularitate în ultimii patru ani, reuşind să catalizeze în jurul său nemulţumirea şi frustrarea numeroşilor italieni care se declară copleşiţi de "dictatele" europene, viaţa scumpă şi viitorul precar al copiilor. Deviza ei este "Dumnezeu, patrie, familie", iar priorităţile sale vizează închiderea graniţelor, pentru a proteja Italia de islamizare, renegocierea tratatelor europene, lupta împotriva "lobby-urilor LGBT" şi a "iernii demografice" pe care o traversează ţara cu vârsta medie cea mai mare dintre statele industrializate. În 2008, Giorgia Meloni a fost numită ministru pentru tineret în guvernul premierului lui Silvio Berlusconi. La sfârşitul anului 2012, a fondat Fratelli d'Italia, împreună cu alţi disidenţi din partidul lui Berlusconi şi a trecut în opoziţie.

Citit 794 ori Ultima modificare Luni, 12 Decembrie 2022 23:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.