Furie în Turcia faţă de practica „amnistiei” pentru construcţiile neconforme

Furie în Turcia faţă de practica „amnistiei” pentru construcţiile neconforme
Bloc în Iskenderun înainte şi după cutremur Foto: BBC
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Confruntaţi cu dezastrul adus de cutremurul devastator, care a pus la pământ mii de blocuri de locuinţe ca pe nişte piese dintr-un joc de domino, turcii sunt tot mai furioşi că reglementările în domeniul construcţiilor sunt aplicate deficitar, ceea ce a contribuit fără îndoială la prăbuşirea atât de multor clădiri şi la un bilanţ atât de mare al victimelor, relatează BBC, potrivit news.ro.

Reglementările în materie de construcţii au fost înăsprite în urma unor dezastre anterioare care s-au produs în Turcia. De asemenea, au fost introduse standarde de siguranţă mai stricte după cutremurul din 1999, din jurul oraşului Izmit, în care au murit peste 17.000 de persoane.

Totuşi, există practica "amnistiilor periodice", care oferă scutiri legale acelor structuri construite fără certificatele de siguranţă necesare, în schimbul plăţii unei taxe. Acest lucru a contribuit la catastrofa recentă, sugerează experţii.

Până la 75.000 de clădiri din zona afectată de cutremur în sudul Turciei au primit "amnistie" de construcţie, potrivit lui Pelin Pinar Giritlioğlu, şeful de la Istanbul al Uniunii Camerelor de ingineri şi arhitecţi din Turcia.

Serviciul Reality Check de la BBC a analizat unele dintre clădirile construite recent care s-au prăbuşit în timpul cutremurului de luni, care a avut o magnitudine de 7,8, fiind urmat de zeci de replici, unele foarte puternice. BBC a căutat ce declaraţii au fost făcute iniţial de companiile de construcţii cu privire la conformitatea acestor construcţii cu riscul seismic. Astfel, una dintre clădirile din Malatya a fost finalizată anul trecut, iar pe reţelele sociale au circulat capturi de ecran cu un anunţ care spunea că a fost "finalizată în conformitate cu cele mai recente reglementări privind cutremurele". În text se preciza că toate materialele şi manopera folosite au fost "de primă clasă". În prezent, nu mai există nicio urmă a acestui anunţ, dar mai multe persoane au făcut poze şi înregistrări video şi le-au postat online. Reclama se potriveşte cu stilul altora similare de pe site-ul companiei, menţionează BBC.

Un alt bloc de apartamente construit recent în oraşul portuar Iskenderun este în mare parte distrus. Compania de construcţii care a ridicat această clădire are postată o imagine care arată că a fost finalizată în 2019. BBC a verificat că imaginea clădirii distruse corespunde cu locaţia fotografiei publicitare a blocului făcute de companie.

O altă clădire care a fost inaugurată în Antakya, în 2019, poate fi văzută în mare parte distrusă, într-o imagine verificată de BBC. Complexul Guclu Bahce din Antakya a fost grav avariat în urma cutremurelor. BBC a găsit o înregistrare video de la ceremonia de inaugurare a complexului de locuinţe, în noiembrie 2019, în care proprietarul companiei de construcţii implicate spune: "Proiectul Guclu Bahce City este special în comparaţie cu celelalte în ceea ce priveşte locaţia şi calităţile de construcţie".

Amnistie pentru construcții neconforme

Deşi cutremurele de luni au fost puternice, experţii spun că imobilele construite corespunzător ar fi trebuit să rămână în picioare. "Intensitatea maximă a acestui cutremur a fost violentă, dar nu neapărat suficientă pentru a dărâma clădiri bine construite", spune David Alexander, profesor de planificare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă la University College London. "În cele mai multe locuri, nivelul de trepidaţii a fost mai mic decât cel maxim (suportabil), aşa că putem concluziona că miile de clădiri care s-au prăbuşit nu corespund niciunui cod de construcţie antiseismică care în mod rezonabil ar fi trebuit să existe", a explicat profesorul.

Cele mai recente norme impun ca structurile din regiunile predispuse la cutremure să folosească beton de înaltă calitate, armat cu bare de oţel. De asemenea, coloanele şi grinzile trebuie să fie distribuite în aşa fel încât să poată absorbi eficient impactul cutremurelor. Cu toate acestea, aceste legi au fost aplicate în mod deficitar. "În parte, există foarte puţine lucrări de modernizare a clădirilor existente, iar pe de altă parte standardele de construcţie pentru construcţiile noi sunt foarte puţin aplicate", spune profesorul Alexander.

De ce s-a ajuns la această situaţie? Pentru că guvernul a oferit periodic "amnistii pentru construcţii" - în fapt, nişte scutiri legale, contra plăţii unei taxe, pentru acele structuri construite fără certificatele de siguranţă necesare. Aceste amnistii se practică începând cu anii 1960, cea mai recentă datând din 2018. Criticii au avertizat de mult timp că astfel de practici riscă să ducă la o catastrofă în cazul unui cutremur major, ceea ce s-a şi întâmplat.

Cu doar câteva zile înainte de ultimul dezastru, presa turcă a relatat că un nou proiect de lege aşteaptă aprobarea Parlamentului, pentru a acorda o nouă amnistie pentru lucrări de construcţie recente. Geologul Celal Sengor a declarat, la începutul acestui an, că adoptarea unor astfel de amnistii pentru construcţii într-o ţară traversată de falii seismice echivalează cu o "crimă".

După ce un cutremur soldat cu morţi a lovit provincia vestică Izmir, în 2020, o investigaţie a BBC Turcia a constatat că 672.000 de clădiri din Izmir beneficiaseră de cea mai recentă amnistie. Acelaşi reportaj cita Ministerul Mediului şi Urbanismului, care a declarat în 2018 că peste 50 la sută dintre clădirile din Turcia - echivalentul a aproape 13 milioane de clădiri - au fost construite cu încălcarea reglementărilor.

Contactat acum de BBC pentru un comentariu cu privire la standardele de construcţie din Turcia, în urma celor mai recente cutremure, Ministerul Mediului şi Urbanismului a precizat: "Nicio clădire construită de administraţia noastră nu s-a prăbuşit. Studiile de evaluare a pagubelor continuă în teren cu rapiditate".

Citit 904 ori Ultima modificare Joi, 09 Februarie 2023 14:14

1 comentariu

  • postat de Și la noi, cam la fel
    Joi, 09 Februarie 2023 23:02
    109.166.131.***
    Cam și la noi, fierul beton fiind mai ieftin, a fost importat din Turcia pentru construcțiile de după '89, conform normativelor turcești de calitate, rezistență. S-a mai construit la noi, după '89, mortarul cimentul cu nisip de mare sau amestec de nisip de mare cu nisip de râu. S-a mai importat pent
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.